Potrivit modificărilor aduse legislaţiei RCA, intrate în vigoare anul trecut, asiguratorul trebuie să-i furnizeze şoferului despăgubit o maşină pe perioada în care cea avariată este în service, se arată în Norma nr.20 din 27 iulie 2017.
Şoferii pot prelua maşina de schimb de la o companie de închirieri auto, iar firmele de asigurare sunt obligate să deconteze acest serviciu încă din 2017, când a intrat norma în vigoare.
Pentru a accesa acest drept, şoferii trebuie să obţină nota de constatare şi devizul de reparaţie şi să obţină confirmarea de la asigurator. Aceştia vor primi o maşină similară cu maşina deţinută. În conformitate cu devizul de reparaţie, pentru 4 ore de manoperă se acordă o zi de închiriere.
Conform legii, maşina de schimb se acordă doar dacă reparaţia se face pe RCA-ul vinovatului. Potrivit estimărilor ZF, în România, aproximativ 200.000 de şoferi sunt implicaţi anual în dosare de daună pentru poliţe de asigurare obligatorie RCA.