Meteorologii au emis prognoza meteo pentru astăzi. Vremea se va răcori în Banat, Crişana şi Maramureş, dar se va menţine călduroasă în restul teritoriului, izolat caniculară în Oltenia şi Muntenia, unde şi disconfortul termic va mai fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unităţi.
În regiunile vestice, nordice, centrale, precum şi în zonele montane şi submontane, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere treptată şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.
În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea, când doar izolat vor fi astfel de manifestări. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în vest şi 35 de grade în sud şi sud-est, iar cele minime între 12 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.
Presiunea atmosferică în regiunile vestice, nordice şi centrale va avea variaţii uşoare, iar în restul teritoriului vor fi în scădere, conform Antena 3.