În luna iunie, bugetarii se vor putea bucura de cinci zile libere consecutive! Angajații din mediul privat însă, vor avea cu o zi liberă mai puțin.
Așadar, luna iunie începe cu o minivacanță pentru angajații din România. Cei care lucrează la stat se vor putea bucura chiar de cinci zile consecutiv, iar ce de la privat vor avea trei zile libere legate, plus una în cursul săptămânii.
Astfel, în luna iunie vor exista trei zile de sărbători legale: 1 iunie, Ziua Copilului și cele două zile de Rusalii, 4 și 5 iunie 2023.
Cum poştaşii sunt bugetari, vor avea şi ei liber cinci zile, care se suprapun pe distribuirea pensiilor pentru seniorii României care nu au optat pentru plata pe card. Astfel, banii pensionarilor care primesc banii cash de la poştaş vor ajunge cu câteva zile întârziere în iunie, scrie RTV