Veteranul de război Ioan Loghin, din județul Alba, cunoscut ca eroul care avea corpul plin de schije, a părăsit această lume, marți, 12 martie, la vârsta de aproape 103 ani.
Moșu’ Loghin s-a născut la 1 mai 1921, la Fărău, într-o familie numeroasă, cu unsprezece copii.
Experiența sa de război poate fi oricând un scenariu de film. A fost încorporat în 1942, la Batalionul 5 Vânători de Munte „Avram Iancu” Abrud. Pe front a fost dus în vara lui 1942. În urma unui atac al partizanilor ruși, a fost grav rănit la picioare, în Crimeea. Picioarele ciuruite erau întoarse invers, în spate, cu tot cu bocanci. A stat într-o groapă inert până spre seară. De sete și având dureri insuportabile, simțea cum i se usucă trupul și că moare. Armata aduna noaptea în niște camioane morții și, eventual, și răniții. Așa au dat de el, mai mult mort decât viu. A fost pus deasupra morților. În noaptea aceea, a fost operat într-un spital improvizat, fiind anesteziat cu morfină. Recuperarea a durat cinci luni, în spitale din Crimeea, Corabia și Caracal, în funcție de cum rușii se apropiau. A îndurat chinuri inimaginabile până s-a vindecat. Nu a crezut vreodată că va mai putea umbla. Acasă s-a întors cu greu, din cauza lipsei transporturilor, liniile de cale ferată fiind distruse de armata germană. A ajuns în halta din Unirea, sus, urcat pe o locomotivă, nefiind vagoane disponibile, iar de acolo, pe jos, acasă la Fărău.
S-a căsătorit în 1946 si a fost alaturi de soția sa până anul trecut, în 2023, când ea a decedat, iar împreună au avut o familie numeroasă, cu zece copii.
A lucrat toată viața la oi, iar din munca câmpului și-a făcut o gospodărie frumoasă.
Schijele rămase în corp au devenit parte din viața lui. Pielea îmbătrânită și transparentă pe alocuri, scotea la lumină vene groase vizibile, dar și aceste dovezi ale suferinței: pe picior, în mai multe locuri, la degetul mic de la o mână, pe braț, în vreo trei locuri, pe umăr și coaste. Se pare că doctorul i-a scos schijele de la picioare și i-a tratat rănile, resturile de bombă, care i-au atins corpul, rămânând acolo.
Este o mare pierdere plecarea dintre noi a veteranului de război Ioan Loghin. Eroul Ioan Loghin va fi înmormântat cu onoruri militare, joi, 14 martie 2024, de la ora 13.00, la cimitirul din Fărău, de către un pluton de militari, din cadrul Batalionului 136 Geniu „Apulum”.
Veșnică recunoștință veteranului de război Ioan Loghin și mulțumiri alese pentru lecția de viață oferită tuturor!
Se duc mult prea repede veteranii, doar 797 mai erau printre noi la începutul anului.
Text: dr. Petruța Pop, Cercul Militar Alba Iulia
Foto: Ionuț Văidean