În aparenţă om născut şi trudit cu munca ţarinei, cu viaţa aspră a satului de la poale de munte. Dincolo de acestă aparenţă însă, un licăr străveziu al ochilor pare să dezvăluie o poveste cu totul neobişnuită. Gherasim Cârtiţă din Ungureni poate povesti despre viaţa sa ore în şir. Are tiparul ţăranului noncorfomist.
Primele iubiri: fluierul și vioara
Copilăria i-a schimbat destinul încă de la vârsta fragedă de 7 ani. A început chiar de jos cu examenul vieţii. Până la 14 ani a fost slugă la ciobanii din Munţii Ţibleşului, unde s-a întâlnit şi cu ursul, dar întâlnirea ce i-a marcat firul vieţii a fost cea cu prietenul de-o viaţă, fluierul. Sunetul instumentului din lemn găurit a fost înţeles de la ciobani, cu mintea copilului pus la treburile stânei.
De la 14 ani încep aventurile. Fluierul nu a fost suficient, iar universul cântecelor şi al sunetelor întinde noi provocări .Tânărul fuge de acasă pentru a întâlni un profesor de muzică, după ce părinţii refuză să-i cumpere o vioară. De neoprit, cu o ambiţie tipică lăpuşeană, Cârtiţă primeşte o vioară şi în scurt timp are propriul taraf. De atunci, printre toate greutăţile vieţii, s-a dedicat muzicii şi cântecului cu noduri, cules din suferinţele şi necazurile oamenilor.
„Viață de artist. Ce să mai…”
Încep problemele. Însurătoarea nu i-a fost bună. Într-o jumătate de veac , Gherasim Cârtiţă este părăsit de 7 neveste. Printre toate necazurile a construit şi o casă, cu chirpici făcut şi călcat de propriile picioare. Viaţă de artist, ce să mai… Condiţia poate de neînţeles a geniului popular într-o societate aşezată, cu rânduiala şi principiile ei tradiţionale.
La peste 80 de ani, Gherasim Cârtiţă a rămas tot singur. Cei şase copii din căsătoriile avute sunt la casele lor.Vremea rămasă o petrece în singurătate lângă fluier, ceteră şi taragotul făcut de propriile mâini.