Vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, a anunțat că România ar putea scăpa de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) dacă totul merge bine. Președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis că vestea primită reprezintă o recunoaștere a efortului Guvernului.
„Dacă totul merge bine anul acesta (…). Mecanismul ar putea fi încheiat, iar anul viitor România ar putea fi pentru prima dată evaluată numai în contextul raportului privind statul de drept, ca toate celelalte state membre”, a spus Jourova.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că anunțul făcut de vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova, reprezintă „o recunoaștere a efortului și a angajamentului Guvernului PNL, precum și a actualei coaliții de guvernare, de îndreptare a legilor justiției promovate de PSD în perioada 2017-2019 și oprite prin Referendumul pentru justiție din 2019 inițiat de președintele Klaus Iohannis”.
„Am transmis astăzi (miercuri – n.r.), în cadrul videoconferinţei cu vicepreşedintele Comisiei Europene, că România este pe un drum bun în privinţa respectului faţă de statul de drept, iar Guvernul format de noua coaliţie are o poziţie clară de toleranţă zero faţă de corupţie”, a mai spus Orban.