Odata cu constituirea Consiliului Local, alesii din Cavnic au votat si un nou viceprimar. Postul i-a revenit tanarului Vladimir Petrut, care e unul dintre cei cinci consilieri ai Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PPDD) si totodata lider la nivelul orasului al acestei formatiuni politice proaspat intrata in structurile administrative locale.
Petrut avut doi contracandidati, insa intelegerile politice facute cu celelalte partide au dat roade iar ieri, 27 iunie, in plen, 9 din cele 15 voturi au fost de partea subalternilor lui Diaconescu. Cei care au tintit functia de viceprimar sunt conservatorul Ioan Costeniuc, care a fost votat de patru consilieri, respectiv democrat-liberalul Grigore Hojda, care a primit doar doua voturi.
Potrivit surselor eMaramures, Vladimir Petrut a avut de partea sa cei doi reprezentanti ai Partidului Civic Maghiar, precum si de consilierii PNL – semn ca USL reprezinta doar o alianta la nivel declarativ in Cavnic.
„Eu ma bucur ca am fost ales in aceasta functie si sper ca o sa colaborez bine atat cu primarul, cat si cu ceilalti consilieri. In primul rand, vreau sa incepem curatenia in oras si pe raul Cavnic pentru ca avem probleme. Sper sa putem continua proiectele deja incepute si, in functie de banii pe care ii vom avea, sa realizam altele noi”, a declarat Vladimir Petrut pentru eMaramures.
Reprezentantul PPDD este la primul mandat de consilier local. El are 28 ani, este casatorit si are un baietel de 9 luni. In momentul de fata este student la Management, in cadrul Universitatii de Vest Vasile Goldis. Studiile universitare le va incheia doar spre sfarsitul mandatului, pentru ca este abia in anul I.
FOTO: Vladimir Petrut – noul viceprimar din Cavnic (c) eMM.ro
Sursa: Andrei Gherghel