Liderii PSD Baia Mare au facut un anunt soc la final de saptamana, care cu siguranta a pus pe jar clasa politica locala. Ei au anuntat inscrierea in PSD a viceprimarului demis al municipiului resedinta de judet, Ovidiu Stefan, care a fost curtat cu insistenta de diverse partide atat inainte de a-si pierde functia de ales local, cat si dupa. Miscarea este cu atat mai surprinzatoare cu cat survine la circa o saptamana si jumatate dupa ce a fost anuntat drept candidat cert al PRM la alegerile pentru postul de priamr al municipiului Baia Mare. Pentru PSD castigul este de necontestat, pentru ca in acest fel a ”eliminat” din cursa electorala un adversar puternic si, prin urmare, a redus numarul contracandidatilor care vor conta in lupta pentru scaunul de primar.
Trecerea lui Ovidiu Stefan in tabara social-democrata s-a produs pe fondul derutei care exista in PRM, partid care a pierdut tot la nivelul municipiului Baia Mare, unde a castigat la alegerile locale trecute un post de viceprimar – pentru Ovidiu Stefan, si doi consilieri – Vasile Vlasin (inregimentat in PSD) si Ioan Nemes (declarat si el in tabara social-democratilor chiar la finalul lunii ianuarie). PRM a ramas fara alesi locali in cel mai important punct al judetului, fara presedinte al organizatiei municipale – pentru ca Ovidiu Stefan a fost liderul acesteia – dar si fara directie, pentru ca oamenii lui Vadim au ajuns sa nu mai conteze in Maramures dupa decesul senatorului Liviu Doru Bindea, caruia i se datoreaza in buna masura succesul negocierilor politice dupa scrutinul din 2004.
Ovidiu Stefan a declarat ca ”dupa demiterea mea din functia de viceprimar mi-am analizat cu atentie trecutul si viitorul in politica si am ajuns la concluzia ca daca mai doresc o cariera in acest sens e bine sa ma alatur unui partid mare, apropiat insa ideilor mele, care sunt de stanga”. El a precizat ca prin inscrierea in PSD crede ca poate veni ”in sprijinul cetatenilor, a alegatorilor intr-un mod mult mai activ”. Viceprimarul demis a mai spus ca le-a adus la cunostina fostilor colegi din PRM decizia de a se inscrie in PSD, iar parerile au fost ”divergente” – ”unii au regretat despartirea, altii s-au bucurat ca scapa de mine”. Ovidiu Stefan a precizat ca reactia altor politicieni nu a aflat-o, insa in mod cert in interiorul partidelor s-a inceput o analiza pentru ca strategiile electorale au fost incurcate putintel de catre PSD-isti si Ovidiu Stefan.
Foto: Ovidiu Stefan (c) eMM.ro
Sursa: Meda Muntean