Martora principală în dosarul primarului, umilită de procuror și trimisă în judecată deoarece a demonstrat că denunțătorul Șpan Cristian a mințit, a fost achitată!
Procurorul DNA care dorea din 2013 „executarea” lui Cherecheș a primit din partea instanței clujene „palma” pe care o merită!
Ieri, instanța de judecată a achitat-o pe Erika Czigler în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj o acuzau de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea înfăptuitorului. Aceste acuze veneau în urma marturiei depuse de Erika Czigler în procesul intentat de procuroii DNA împotriva primarului Cătălin Cherecheș. În consecință această achitare evidențiează faptul că mărturia Erikăi Czigler la termenul din iunie 2017 în dosarul primarului băimărean este veridică și valabilă. Pe de altă parte, se dovedește, încă o dată, că denunțul depus de Șpan Cristian este unul mincinos.
Instanța de judecată de la Tribunalul Cluj a achitat-o, ieri, pe Erika Czigler. Iată ce se spune în comunicatul remis de Instanță: „În temeiul art. 396 al. 5 Cod de Procedură Penală rap. la art. 16 al. 1 lit. a Cod de Procedură Penală achită pe inculpata: CEG pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de favorizarea făptuitorului în formă continuată prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi mărturie mincinoasă în formă continuată prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal), deoarece fapta nu există. În baza art. 275 al. 3 Cod de Procedură Penală cheltuieli judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării acţiunii penale faţă de inculpata CEG rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu reprezentantul Parchetului şi cu inculpata. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 februarie 2019, în lipsa participanţilor.”
Vă reamintim că în rechizitoriul întocmit de procurorul DNA Ionuț Vasile, acesta a specificat faptul că în câteva rânduri în faza de urmărire penală și apoi la Tribunalul Cluj, Erika Czigler a fost audiată în dosarul prin care a fost trimis în judecată Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare. În această împrejurare, fiind sub prestare de jurământ, martorul Czigler ar fi dat declarații neconforme cu adevărul. Vă spunem și faptul că Erika Czigler a fost persoana apropiată denunțătorului, ocupându-se de chestiunile comerciale ale trustului de presă și cunoștea toate detaliile relației Șpan – Cherecheș. Mai mult! La dosar Erika Czigler a depus și înscrisuri, documente bancare, comerciale care atestau ori semnătura lui Șpan ori faptul că în anumite cazuri folosea o ștampilă cu semnătură pentru a fi reprezentat la bănci sau alte instituții, uzând în fapt de maniere ilegale, respectiv falsuri.
În concluzie instanța decizând că mărturia Erikăi Czigler este una veridică și că faptele pentru care a fost acuzată de procurorul Ionuț Vasile nu există. Se mai pot trage câteva concluzii. Prin pronunțarea instanței asupra inexistenței faptei se poate constata că cercetarea penală a fost făcută cu rea credință și că este una abuzivă în modul în care a fost exercitată de procuror, ceea ce va duce la eliminarea lui din sistemul judiciar, el fiind oricum condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru abuz de putere. Și mai mult! Se constată din declarațiile mai multor martori că a exercitat presiuni în cel mai grobian și nelegal mod, dorindu-și influențarea acestor martori și obținerea de declarații și denunțuri mincinoase împotriva primarului Cătălin Cherecheș.
Denunțătorul de serviciu al procurorului Ionuț Vasile, Șpan Cristian, își mai adaugă pe lângă înfracțiunile pentru care a fost condamnat sau urmează a fi condamnat, încă una! Aceea de fals intelectual, uz de fals, inducerea în eroare a Justiției și mărturie mincinoasă.
Dar totuși concluzia majoră extrasă din această achitare, respectiv constatare a inexistenței unor fapte penale și redând valabilitatea mărturiei celui mai important martor: PRIMARUL CĂTĂLIN CHERECHEȘ – NEVINOVAT!
A fost victima unei mizerabile „execuții” regizate de unii care folosesc instituțiile statului și puterea judecătorească în folosul lor. Apreciem instanța clujeană pentru că a avut curajul într-un dosar cu miză și presiune, să scoată adevărul la iveală. Acesta este motivul pentru care nu ne pierdem încrederea in Justiție!