Am fost în vizită la unii dintre sportivii din județ despre care presa nu scrie prea multe, deși argumente ar fi suficiente. Stând de vorbă cu Mădălina Mare și George Pop, coregrafii și antrenorii clubului Galactic Dance, am aflat nu numai că acest club are peste 600 de medalii câștigate, dar și că este unul dintre cele mai puternice cluburi din țară, participând la Campionate Naționale, dar și alte competiții de profil.
Cu o istorie de aproape 20 de ani, clubul a inițiat în dans peste 2000 de copii, a legitimat peste o sută de dansatori, a adus dansul de performanță în Baia Mare, primele perechi ale orașului fiind formate aici. Azi ei sunt campioni, finaliști, semifinaliști în campionatele României, în concursuri naționale și internaționale. „DANSATOR GALACTIC” este un concept tipic orașului Baia Mare.
După cum ne spun cei doi, anul 2021 a reprezentat atât apogeul lor ca antrenori, dar și apogeul dansului sportiv din Baia Mare. Două perechi băimărene au fost în finala Campionatului Național „De 10 dansuri”, una dintre cele mai dificile competiții de dans sportiv.
Clubul dorește să se dezvolte, având un proiect grandios. Curând se va deschide un nou studio de dans, unde vor putea fi organizate și spectacole, totul fiind adaptat la necesitățile actuale.
Mai multe informații despre club, dar și despre posibilitatea înscrierii la cursuri se găsesc accesând pagina de Facebook a clubului sau la 0758 271 372.