Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministrul afacerilor interne, interimar, domnul Mihai-Viorel Fifor, a condus, astăzi, o videoconferință cu prefecții și șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne atât de la nivel central, cât și teritorial.
Scopul acestei ședințe a fost verificarea stadiului măsurilor dispuse de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne, privind pregătirea unităților de învățământ pentru începerea anului școlar.
În cadrul videoconferinței, ministrul interimar al afacerilor interne a solicitat prefecților să verifice cauzele exacte acolo unde nu există avize ale Direcţiilor de sănătate publică şi I.G.S.U. pentru unităţile de învăţământ, precum și măsurile care se pot lua în continuare, la nivelul fiecărei localități, în regim de urgență pentru remedierea deficiențelor, pentru ca noul an școlar să debuteze în cele mai bune condiții atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
Totodată, a cerut Inspectoratului General pentru Situații de Urgență ca o dată cu începerea noului an școlar să fie reluate activitățile de prevenire în unitățile de învățământ pentru verificarea modului de respectare a îndeplinirii măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
Ministrul Mihai Fifor a cerut reprezentanților inspectoratelor de poliție și de jandarmi județene să își ia toate măsurile necesare în zona adiacentă unităților de învățământ, inclusiv pe traseele care converg către acestea pentru a menține un climat de ordine și siguranță publică.
O altă prioritate avută în vedere pentru acest început de an școlar constă în intensificarea acțiunilor de prevenire a consumului substanțe interzise, a traficului de ființe umane și a altor tipuri de infracțiuni cărora elevii le pot cădea victime. În acest sens, în perioada 9 – 20 septembrie, vor avea loc la nivelul întregii țări acțiuni de prevenire și informare desfășurate Poliția Română, Poliția de Frontieră, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.
Tot în cadrul acestei ședințe, ministrul interimar al afacerilor interne a dispus prefecților să ia, din timp, toate măsurile necesare pentru pregătirea sezonului rece.
Direcţia Informare şi Relaţii Publice – Ministerul Afacerilor Interne