O viitură puternică a provocat, luni seara, ruperea unui podeţ în comuna Leordina, izolând temporar 35 de persoane, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa-Gonczi.
„În comuna Leordina, o viitură produsă pe Valea Sasului a rupt un podeţ, iar în acest moment 10 gospodarii şi cel puţin 35 de persoane sunt izolate. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă împreună cu pompierii lucrează pentru refacerea podeţului”, a spus Oana Alexa-Gonczi.
Potrivit acesteia, militarii secţiei de pompieri din Vişeu de Sus intervin în comuna Leordina, unde se evacuează apa din subsolurile unor gospodarii.
„Se intervine cu două echipaje (7 subofiţeri) şi 4 motopompe. DN 18 a fost afectat pe o lungime de circa 400 metri. Militarii au intervenit şi pentru degajarea şi curăţarea carosabilului”, a declarat Oana Alexa-Gonczi.
Tot în cursul serii de luni, Detaşamentul de Pompieri din municipiul Baia Mare a intervenit cu o motopompă în localitatea Lăpuşel pentru evacuarea apei din şase gospodării.
„Apa a intrat în curţile caselor, dar acum e în retragere”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş. AGERPRES