O localitate din județul Suceava și zona de munte a Maramureșului se află sub avertizare nowcasting Cod roșu de furtuni. Până la ora 13.20, sunt anunțate ploi abundente, vijelii și grindină.
În localitatea Cârlibaba din județul Suceava și în zona de munte a Maramureșului se vor semnala averse torențiale ce vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului.
În ultima oră, aici s-au acumulat peste 40 l/mp de averse.
Alte zone ale județelor Maramureș și Suceava sunt vizate, până la ora 13.00, de un Cod portocaliu de averse torenţiale care vor depăşi 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului.