Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a lansat atacuri puternice asupra rețelei Soros și influenței acesteia în spațiul european.
Într-un mesaj redactat de premierul Ungariei, Viktor Orbán, și publicat în presa din Budapesta, acesta lansează atacuri puternice atât asupra lui George Soros, cât și asupra influenței pe care ONG-urile sale o au în Europa.
„Mulţi cred că un prim-ministru nu ar trebui să se certe cu George Soros, căci acesta este un infractor economic, care şi-a dobândit averea prin speculaţii, prin distrugerea a milioane de oameni şi prin şantajarea economiilor naţionale. Aşa cum guvernele nu pot duce negocieri cu teroriştii, nici şefii de guverne nu pot avea dispute cu infractorii economici. Puterea Europei a constat, întotdeauna, în naţiuni, şi toate încercările de unificare a Europei sub auspiciile unui imperiu au eşuat. Europa va fi din nou puternică atunci când naţiunile sale vor fi din nou puternice şi se vor împotrivi tuturor aspiraţiilor imperiale.“ declară premierul maghiar.
Premierul susține că s-au pus din nou în mişcare nişte forţe puternice, care își doresc ca naţiunile Europei să dispară şi continentul să se unească sub auspiciile unui imperiu global.
“Reţeaua Soros, care s-a infiltrat prin toată birocraţia europeană şi elita politică, depune de ani de zile eforturi pentru a face din Europa un continent de imigranţi. Astăzi, cea mai mare ameninţare asupra ţărilor UE o reprezintă reţeaua Soros, care promovează o societate deschisă, globală şi care vrea să desfiinţeze cadrele naţionale. Obiectivele reţelei sunt evidente: crearea prin accelerarea migraţiei a unei societăţi deschise, multiculturale, mixte din punct de vedere etnic, desfiinţarea posibilităţii naţiunilor de a decide şi punerea acesteia în mâinile elitei globale”.
Lupta pentru noul imperiu de la Bruxelles, respectiv împotriva acestuia nu a fost încă decisă. Bruxelles-ul pare să cadă, dar multe state naţionale încă mai rezistă.
“Dacă vrem să ne păstrăm libertatea, Europa nu se poate preda în faţa reţelei Soros”, scrie Viktor Orbán, în replică la articolul publicat de George Soros.