Diane Keaton va lansa in curand o colectie proprie de vinuri, care sunt menite a fi servite cu gheata, in conformitate cu preferintele vedetei americane, informeaza contactmusic.com. „Nu mai stiu exact cand am inceput sa beau vin cu gheata. Cred ca s-a intamplat intr-o vara cand la New York, unde locuiam pe atunci, in anii 1970, era foarte cald. Obisnuiam sa ies pe balcon pentru a ma racori, deoarece apartamentul meu nu avea aer conditionat, iar intr-o zi am baut vin cu gheata. De atunci, am ramas fidela acestui mod special de a bea vin”, a declarat actrita americana pentru People.com.
Diane Keaton a ales numele acestei colectii – The Keaton -, in urma unei conversatii cu prezentatoarea de televiziune Ellen DeGeneres. Noua colectie de vinuri create de Diane Keaton va include sortimente de vin rosu si sortimente de vin alb. O parte din incasarile ce vor fi obtinute din comercializarea acestor vinuri va fi donata in beneficiul unei clinici medicale din Las Vegas – Lou Ruvo Center for Brain Health.
Prin aceasta initiativa, Diane Keaton se alatura unei liste impresionante de vedete de la Hollywood care s-au aventurat in domeniul afacerilor cu vinuri. Pe aceasta lista se regasesc nume mari din industria cinematografica precum Francis Ford Coppola, Johnny Depp, Lorraine Bracco, Antonio Banderas, Drew Barrymore, Sam Neill, Gerard Depardieu si Emilio Estevez.
Diane Keaton a fost nominalizata de patru ori la premiile Oscar si a castigat acest trofeu in 1978, pentru rolul din „Annie Hall”, de Woody Allen. Cu noua nominalizari la premiile Globul de Aur, a primit pretioasa distinctie pentru acelasi rol din „Annie Hall”, dar si pentru rolul din „Ceva, ceva tot o iesi” (2003). Printre filmele in care a mai jucat se numara „Clubul nevestelor parasite” (1996), „Matinal cu scandal” (2010) si „Nunta cu peripetii” (2013).
Sursa: Mediafax