Încă un caz de violență în familie, la câțiva kilometri de Bistrița. Un medic de familie din Beclean ar fi fost atacat de soție, cu un cuțit, provocându-i mai multe răni. Toată scena s-ar fi întâmplat sub ochii a doi copilași.
Și bărbații sunt victime a violenței în familie. Un astfel de caz s-a întâmplat zilele trecute, în Beclean, conform Știridinbeclean.ro .
Un bărbat de 37 de ani, medic de familie, ar fi fost atacat de soție, cu un cuțit. Totul ar fi pornit de la o ceartă dintre cei doi, iar la un moment dat, femeia a luat un cuțit.
„Soția mi-a aplicat mai multe de lovituri de cuțit la nivelului hemitoracelui drept, antebrațului stâng și degetelor 2 și 3 față”, a declarat acesta pentru Știridinbeclean.ro.
Medicul ar fi obținut chiar și un certificat medico-legal care atestă loviturile primite. Cu acesta, a depus o plângere la Poliția din Beclean, pentru violență în familie. Organele competente au început cercetarea penală a femeii.
Cei doi au doi copii minori, unul de 7 ani, din prima căsătorie a femeii, iar al doilea, de nici doi anișori. Toată agresiunea s-ar fi întâmplat sub ochii celor doi. Medicul a spus că va intenta divorț, cerând totodată custodia micuțului.
Contactată de sursa mai sus citată, femeia ar fi susținut că lucrurile nu stau chiar așa, iar bărbatul ar înflori lucrurile, de supărare că ea l-ar fi părăsit.
Conform unui raport al poliției, în primele 8 luni ale anului 2018, 64 de bărbați au fost victime ale violenței în familie.