Candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a lansat campania de strângere de semnături duminică, în mijlocul locuitorilor din Racşa, judeţul Satu-Mare.
PSD a demarat, în mod simbolic, campania de strângere de semnături într-una dintre localităţile româneşti cele mai îndepărtate de Capitală, la solicitarea Vioricăi Dăncilă.
„Am ales să încep strângerea de semnături dintr-o comună de la graniţa României pentru că eu şi PSD credem că este important să fim alături de fiecare român. Nu există locuri uitate în România, există doar unii politicieni care îşi uită menirea. Spre deosebire de aceştia, noi nu lăsăm pe nimeni în urmă. Capitala este în fiecare localitate din România”, le-a spus Viorica Dăncilă oamenilor din Racşa şi din localităţile învecinate, care au dorit să îşi arate susţinerea pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale din această toamnă.
Alături de Viorica Dăncilă, la evenimentul de la Racşa au fost mame şi copii, tineri susţinători ai PSD şi pensionari, români veniţi acasă din diaspora, dar şi membri din echipa sa, primarul localităţii – Toma Petea, ministrul Afacerilor Interne – Mihai Fifor, ministrul Finanţelor – Eugen Teodorovici, ministrul Sănătăţii – Sorina Pintea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Petre Daea.
Campania de strângere de semnături pentru Viorica Dăncilă are loc în toată ţara, în paralel cu o campanie de consultare a cetăţenilor privind aşteptările pe care le au de la viitorul preşedinte al României. În cadrul acestei campanii, românii sunt îndemnaţi să decidă priorităţile pentru viitorul preşedinte al României.
„Unii cred că preşedintele reprezintă doar statul. Eu cred că preşedintele reprezintă în egală măsură cetăţenii şi statul. Aflând dorinţele şi problemele dumneavoastră, voi putea fi un preşedinte bun pentru dumneavoastră şi un preşedinte bun pentru România. Voi sunteţi programul meu cu care voi merge la Cotroceni!”, a spus Viorica Dăncilă, la finalul adunării din Racşa.