Irinel Columbeanu a angajat o absolventa a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala Bucuresti pentru a se ocupa de cresterea si educarea fiicei sale, Irina, omul de afaceri putandu-i asigura fetitei nivelul de trai cu care ea a fost obisnuita de la nastere, arata instanta Judecatoriei Buftea.
Judecatoria Buftea a decis, in 27 iunie, ca Irina sa ramana cu tatal ei, Irinel Columbeanu, hotararea putand fi insa atacata cu apel.
„Cu privire la posibilitatile materiale, instanta remarca faptul ca,desi ambii parinti dovedesc mijloace de trai care le primit cresterea unui copil,totusi conditiile de care beneficiaza paratul reclamant sunt superioare si pot asigura cresterea in continuare a minorei la un nivel cu care a fost obisnuita de la nastere. Asupra posibilitatilor de dezvoltare fizica,intelectuala si morala pe care copiii le pot gasi la unul dintre parinti,instanta retine ca,ulterior incredintarii provizorii,paratul a manifestat discernamantul necesar pentru a asigura minorei prezenta unor cadre pregatite alaturi de ea. S-a depus,in acest sens,un contract de munca incheiat cu o absolventa a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii Bucuresti,care urmeaza a exercita atributii de crestere si educare a minorei”, arata instanta in motivarea deciziei.
Totodata, instanta a avut in vedere la luarea masurii de incredintare si faptul ca „bunicul patern s-a preocupat si anterior despartirii sotilor de educatia minorei, astfel ca este necesar ca fetita sa poata avea legaturi stranse cu acesta”.
„Fata de toate considerentele expuse, instanta apreciaza ca paratul reclamant prezinta conditii mai bune decat reclamanta pentru cresterea si educarea minorei”, mai arata instanta.
Prin decizia din dosarul de reincredintare, instanta a stabilit si programul de vizitare a copilului stabilit de instanta pentru mama, rspectiv „a doua si a patra saptamana in fiecare luna, de vineri, orele 16:00, pana duminica, orele 18:00 – cu/la reclamanta parata” si „prima jumatate a vacantei scolare, de la 20 iunie pana la 20 august – cu/la reclamanta parata, in tara/strainatate”.
Sursa: Mediafax