Inundatiile de la sfarsitul lunii iulie au facut prapad in Viseu, mai ales pe Valea Vaserului. In zona a fost distrus un pod si drumul forestier, au distrus case, iar 200 de case risca sa ramana izolate. Cu autovehiculele nu se poate circula decat pana intr-un anumit loc, iar aprovizionarea populatiei cu alimente si apa potabila care traiesc in cele 200 de case se realizeaza prin transbordarea acestora.
In zona, a fost amenajat un podet improvizat, care sa le permita cetatenilor sa ajunga pe celalalt mal al raului Vaser, dar este doar o solutie de moment. Tinand cont de faptul ca accesul ambulantelor este imposibil, Primaria Viseu de Sus a amenajat un punct de asistenta medicala permanenta in zona.
Prefectul Gyöngyike Böndi va discuta luni, 11 august, posibilitatea montarii in locul podetului improvizat a unui ponton cu sprijinul genistilor militari, care sa ofere siguranta cetatenilor la trecerea raului. “Este important sa reabilitam drumul pentru a permite accesul ambulantei si masinilor de pompieri in caz de nevoie”, a precizat prefectul.
Autoritatile locale au aratat ca gospodariile (trei la numar) grav afectate de inundatii, de pe malul raului vor fi stramutate intr-o alta zona, terenul urmand sa fie oferit de administratia publica locala. In prezent, persoanele sinistrate dorm la vecinii ale caror case nu au fost afectate de inundatii. S-au solicitat de la guvern locuinte modulare, care le vor fi puse la dispozitie.
Sursa: Vasile Dale
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult