Marţi, 20 septembrie, în urma investigațiilor specifice efectuate de polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale – Poliția orașului Vișeu de Sus, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat de 31 de ani din oraș.
Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, furt, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încălcarea ordinului de protecție. Faptele au fost comise în perioada aprilie 2022 – septembrie 2022.
Bărbatul a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, iar în cursul zilei de azi, 21 septembrie, va fi prezentat Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Vișeu de Sus în vederea luării măsurii arestării preventive pentru 30 de zile