Reprezentanţii Vital anunţă întreruperea furnizării apei potabile miercuri, 13 noiembrie, în Baia Mare, în intervalul orar 09.00 – 14.00, pe str. Cloșca nr. 25, unde se execută lucrări de reparat branșament.
În acelaşi interval orar nu vor avea apă la robinete băimărenii de pe str. Mărășești (între b-dl Republicii și str. Lupului), unde au loc lucrări de cuplare branșament.
În intervalul orar 09.00 – 13.00 nu vor avea apă la robinete locuitorii de pe str. Mihai Eminescu nr. 20 -79 din Baia Sprie, unde se execută lucrări de modernizare la rețeaua de distribuție.
Chiar dacă aceste lucrări creează disconfort locuitorilor din zonă, ele sunt necesare pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru a asigura locuitorilor accesul la apă potabilă și la sistemul de canalizare.