Vremea a fost mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul a fost mai mult noros și local au căzut precipitații predominant sub formă de ploaie, iar la munte au predominat ninsorile. Cantitatea maximă de precipitații înregistrată a fost de 2.3 l/mp la Suciu de Jos. Vântul a suflat slab la moderat cu intensificări în zona montană înalta de până la 76 km/h la Vf. Iezer, viscolind ninsoare. Temperatura maximă a fost cuprinsă între 2 grade la Sighetu Marmației și 4 grade la Baia Mare. Izolat s-a semnalat ceață.
Grosimea stratului în zăpadă măsura aseară până la 25 cm, la Baraj Firiza.
La primele orele ale dimineții temperatura aerului era cuprinsă între -1 grad la Târgu Lăpuș și Cavnic și 0 grade în Baia Mare, Ocna Șugatag, Sighetu Marmației și Borșa.
Carosabilul sectoarelor de drumuri naționale este curat și umed. În Pasul Gutâi, între km 18 și km 35, dar și în Pasul Prislop între km 156 și km 180 se găsește depus un strat de zăpadă frământat, cu grosimea de până la 1 cm. Vizibilitatea este redusă de ceață sub 50 de metri în Pasul Prislop, între km 156 și km 180 și sub 100 de metri în Pasul Gutâi, între km 22 și km 30. Ninge pe sectoarele de drumuri naționale din zona montană, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare cad în celelalte zone. Angajații secției de drumuri naționale au intervenit cu 21 utilaje și au împrăștiat 221 tone sare.
Sectoarele de drumuri județene sunt curate și umede în zona de câmpie, iar în zona de munte sunt parțial acoperite cu un strat de zăpadă. Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă. Societatea a acționat cu 22 de utilaje și a utilizat 244 tone material antiderapant.
Valori ale temperaturii aerului la această ora: 0 grade la Târgu Lăpuș, Cavnic, Petrova și Borșa, 1 grad în Baia Mare, Seini, Șomcuța Mare, Baia Sprie, Ocna Șugatag și Sighetu Marmației.
Grosimea stratului de zăpadă măsoară: 50 cm la Băiuţ, 30 cm la Cavnic, 29 cm la Firiza, 22 cm la Groşii Ţibleşului, 13 cm la Târgu Lăpuș și Vf. Iezer, 10 cm la Ocna Șugatag, 6 cm la Sighetu Marmației, 3 cm în Baia Mare.
Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost variabile. Nu au fost semnalate probleme. Temperaturile pozitive și precipitațiile sub formă de ploaie au favorizat topirea ghetei de la malurile cursurilor de apă. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se realizează în condiții de siguranță.
Vremea va fi și astăzi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. Îndeosebi în cursul zilei, pe arii extinse vor cădea precipitații mixte. La munte va ninge. Pe arii restrânse, la munte, cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va suflă slab la moderat, iar pe crestele montane va suflă tare viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 4 grade, iar cele minime, în scădere între -7 și -4 grade.