Vremea a fost rece pentru această perioadă. Cerul a fost mai mult noros. Pe arii extinse au căzut precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Stratul nou de zăpadă a măsurat între 5 și 10 cm. Cantitatea maximă de precipitații a fost 5 l/mp la Târgu Lăpuș. Vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări de până la 50 km/h în zona montană înaltă, la Vf. Iezer, unde a viscolit zăpada. Temperaturile maxime din cursul zilei au avut valori cuprinse între 2 grade Celsius la Ocna Șugatag, Petrova și Târgu Lăpuș, respectiv 2 grade Celsius la Târgu Lăpuș. Local la munte s-a semnalat ceață. Cel mai rece a fost în cursul nopții și în această dimineață la Ocna Șugatag și Petrova, -4 grade Celsius, – 1 grad Celsius la Sighetu Marmației. La această oră, sunt -4 grade Celsius în Baia Mare, -3 grade Celsius Târgu Lăpuș, -2 grade Celsius la Borșa, Cavnic, și Ocna Șugatag, -1 grad Celsius la Sighetu Marmației. Stratul de zăpadă măsura 70 cm la Vf. Iezer, 18 cm la Ocna Șugatag, 14 cm la Mara, 13 cm la Ferești, 12 cm la Sighetu Marmației și Bistra, 10 cm la Târgu Lăpuș și Iza, 8 cm la Cavnic, 4 cm în Baia Mare. Pe rețeaua de drumuri naționale din județ se circulă în condiții de iarnă. Zăpadă frământată cu grosimea de până la 1 cm se găsește depusă pe partea carosabilă a DN 1 C, E58, pe DN 18 în Pasul Gutâi, pe Dealul Hera, respectiv pe DN 17C, Dealul Ștefăniței și pe DN 18B. Dealul Pietriș și Dealul Măgoaja. În Pasul Prislop, stratul de zăpadă frământată are pe unele tronsoane de drum grosimea de până la 2 cm. Cerul este acoperit, ninge slab pe majoritatea sectoarelor de drumuri naționale. Vizibilitatea este redusă în trafic de ninsoarea viscolită, sub 100 de metri, în Pasul Prislop (între km 156 și km 180). S-a intervenit cu 17 utilaje cu lamă pentru curățarea părții și lărgirea părții carosabile de zăpadă. s-au împrăștiat 127,5 tone de material antiderapant. Utilajele societăților care asigură activitatea de deszăpezire a drumurilor naționale din județ acționează, la această oră, și împrăștie material antiderapant.
Condițiile meteorologice favorizează formarea poleiului pe partea carosabilă. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență recomandă șoferilor să aibă echipate cu anvelope de iarnă autovehiculele, să circule prudent și să își adapteze viteza la condițiile din trafic și la cele meteorologice (ninsoare, vânt).
Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost în scădere. Nu au fost semnalate probleme până la această oră pe cursurile de apă. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță. Gheața este prezentă la malul râului Ruscova.
Pentru astăzi, prognoza meteorologică prevede că vremea rămâne rece în continuare. Cerul va fi mai mult noros. Temporar Pe arii relativ vor cădea precipitații predominant sub formă de ninsoare. La munte va ninge Vântul va sufla slab, la moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, unde va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între -1 grad Celsius și 2 grade Celsius. Cele minime vor fi cuprinse între -5 grade Celsius și -2 grade Celsius.
Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213144.