Poliţiştii de la circulaţie nu ar mai vrea să vadă tineri zacând morţi în mijlocul străzii şi s-au apucat să bată cluburile din Baia Mare. Prima dată au fost în CSM, acolo de unde tinerii morţi în accidentul pe pe Independenţei au plecat în grabă la întâlnirea cu moartea.
La sfârşitul săptămânii trecute, reprezentanţii Poliţiei Rutiere au reuşit să îi pună pe gânduri pe adolesceţii din CSM după ce le-au arătat înregistrări video cu imagini de la locul accidentului din 10 iulie. Sâmbătă noaptea poliţiştii au încercat şi cu alţii. Ei au fost în Ramses, unde au prezentat din nou filmul.
Lumea aflată în club a privit în tăcere, iar în cele 10 minute cât a durat prezentarea tăcearea a fost deplină. Imaginile chipurilor însângerate şi ale maşinilor făcute zob au fost privite cu groază, iar degajarea a dispărut de pe faţa petrecăreţilor. A fost nevoie de un timp ca tinerii să se dezmeticească, însă paharul de coniac ori gin nu a fost schimbat cu unul de suc.
Educaţia rutieră prin groază va continua în cluburile din Baia Mare, dar şi în cele din alte localităţi ale judeţului. Gabriela Liahovici, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, a declarat că se speră ca în acest fel adolescenţii să conştientizeze pericolele la care se expun când se urcă băuţi la volan, astfel încât să nu păţească la fel ca tinerii de pe Independenţei.
Singura supravieţuitoare a accidentului rutier din 10 iulie, Roxana Loredana Hapca, nu ştie nici acum că prietenii cu care a iesit în acea noapte sunt morţi. Mama ei, care stă în permanenţă la clinica de chirurgie din Cluj-Napoca în care este internată adolescenta, nu a avut puterea să îi spună ce s-a întâmplat.
Roxana a fost operată din nou la sfârşitul săptămânii, fiind supusă unei intervenţii la picior. Greul pentru ea nu s-a sfârşit, pentru că mai are nevoie de îngrijiri medicale îndelungate, inclusiv de operaţii plastice pentru refacerea feţei.
Sursa: Meda Muntean