Vezi VIDEO si GALERIE FOTO
Mai multi fermieri si agricultori maramureseni au reclamat, sambata, in Baia Mare, ministrului Agriculturii, Ilie Sarbu, ca fondurile europene ajung doar la ”smecheri care se plimba cu jeep-uri”, insa acesta le-a spus ca parte din problemele lor se vor rezolva pentru ca finantarile prin programul SAPARD au fost deblocate si Romania va primi 171 de milioane de euro de la UE. Pe de alta parte, ministrul a mai adaugat ca situatia nu este chiar asa cum au prezentant-o unii din sala. ”E o exagerare”, a spus ministrul, dar apoi a adaugat ca investitorii de marile exploatatii agricole se plimba cu jeep-urile dar au si alte cheltuieli decat cei care cultiva doar un hectar-doua. ”Totdeauna vor fi rautati”, a punctat ministrul.
Reprezentanti ai asociatiilor agricole si ai crescatorilor din Maramures, care s-au intalnit in Baia Mare cu ministrul Ilie Sarbu, s-au plans ca principalii beneficiari ai fondurilor europene sunt persoane cu bani, care oricum au bani. ”Banii ajung tot la cei care au bani. Sunt fonduri europene pe care le primesc doar smecheri care se plimba cu jeep-uri, iar noi ramanem pe dinafara”, a spus un cultivator maramuresean.
In replica, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, le-a spus celor peste 200 de fermieri si agricultori maramureseni prezenti la intalnirea de sambata ca parte din problemele existente in agricultura se vor rezolva si pentru ca programul SAPARD a fost deblocat, iar Romania va primi 171 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. ”Pot sa va spun, in premiera, ca s-a deblocat programul SAPARD. Am primit chiar acum un telefon si mi s-a comunicat ca decizia a fost luata la Bruxelles”, a spus acesta.
Ulterior, reprezentantul Guvernului a spus ca ”s-a redactat un document in care se prevede plata catre noi a 171 de milioane de euro, astfel incat se va recupera ce s-a platit pana acum de la bugetul statului”. Ministrul a spus ca, dupa blocarea programului SAPARD, ”fondurile s-au platit in continuare, dar acestea s-au acordat de la buget, astfel ca se recupereaza ce s-a platit” si a adaugat ca ii pare rau ca nu s-a luat aceasta decizie in luna iunie, asa cum s-a angajat la preluarea mandatului in guvern.
”In tot acest timp s-au facut demersurile necesare, au fost discutii cu cei de la UE, iar acum a venit si vestea buna”, a declarat Ilie Sarbu, care a spus ca in ultimele luni s-a lucrat intens la reorganizarea activitatii atat in cadrul Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura (APIA), cat si a Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP).
Platile prin progamul SAPARD au fost suspendate dupa o misiune de audit a Comisiei Europene care a avut loc in prima jumatate a lunii iunie 2008 si in urma careia s-au gasit deficiente la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) in ce priveste finantarile.
Pe de alta parte, ministrul Agriculturii a explicat ca rautatile nu ar trebui sa isi aiba locul la asemenea intalniri, mai ales ca ocaziile in care fermierii si agricultorii sunt foarte rare. ”Pot sa stea la usi si 10 ani. Ganditi-va ca in tara asta sunt aproape 22 de milioane de oameni. Sunt 500 de parlamentari, sunt prefecti si presedinti de consilii judetene. Si toti vor sa discute cu mine. Prin urmare, tin la tinuta acestor intalniri si cand ajung in teritoriu vreau seriozitate la aceste intalniri, pentru ca altfel acestea se pot transforma in balci”, a spus el. Comentariul a survenit tocmai replicii pe care un fermier i-a dat-o din sala, pomenindu-i de smecherii cu jeep-uri.
De altfel, pana la urma ministrul a recunoscut ca sunt si astfel de persoane, dar a precizat ca acestea au investitii pe surprafete de 60.000 – 70.000 de hectare. ”Cei care vor fi intotdeauna invidiati nu sunt cei care cultiva 1-2 hecatre”, a punctat Sarbu. Acesta a promis sprijin atat micilor intreprinzatori, cat si marilor investitori si a mai spus ca problemele din agricultura, care sunt aceleasi in toata tara, nu se vor rezolva atata timp cat aceasta va fi in continuare o ”Cenusareasa”. Ministrul Ilie Sarbu a mai spus ca se va relua ”SAPARD-ul romanesc”, urmand sa fie alocate in acest sens 185 de milioane de euro. El a explicat ca in acest program vor fi inclussi cei care nu pot accesa fonduri europene.
Ministrul Agriculturii s-a aflat sambata, 11 iulie, intr-o vizita de lucru in Maramures, unde a vizitat doua ferme de animale din Seini – ambele construite din fonduri europene, targul de produse traditionale din Baia Mare si a avut o antalnire cu fermierii si agricultorii din judet.
Sursa: Meda Muntean