Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov va veni la Bucuresti pe 21 decembrie, la marcarea a 20 de ani de la Revolutia din 1989, a anuntat fostul presedinte Emil Constantinescu, la o dezbatere despre prabusirea regimului comunist. Vorbind despre rolul lui Gorbaciov, considerat initiatorul prabusirii acestui regim, in reformarea fostei URSS, Constantinescu a aratat ca acesta s-a axat pe doua linii diferite: pe o reforma economica, sub numele de ‘perestroika’, si pe ‘glasnost’, adica transparenta.
”Masele populare, care au jucat un rol deosebit in aceste transformari, au fost interesate de reforma economica. Intelectualii, in schimb, au fost atat de interesati de proiectul ‘glasnost’, de posibilitatea de a se exprima liber, de a comunica, incat aproape nu i-a mai interesat ce s-a intamplat cu partea de reforma (economica – n.r.)” – a afirmat fostul presedinte al Romaniei.
In discursul sau, Constantinescu a apreciat ca oamenii au redescoperit prin libertatea de comunicare doua parghii importante, sentimentul national si sentimentul religios, care au jucat un rol covarsitor in animarea populatiei din fosta URSS si din zona de influenta sovietica in decizia lor de a inlocui sistemul comunist.
El a aratat ca, odata ce masele au optat pentru proiectul radical, transformarile s-au produs intr-un ritm atat de rapid, incat incercarile reformistilor comunisti din aceste tari de a se adapta nu au mai fost considerate ”reforma” ci ”cedari”. Masele radicalizate nu au acceptat decat o transformare radicala a comunismului, a concluzionat Constantinescu.
La dezbaterea intitulata ”1989: anul care a schimbat lumea. Viziunea protagonistilor schimbarii asupra viitorului Europei” iau parte ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, membri ai Corpului Diplomatic, fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu, presedintele Senatului, Mircea Geoana, fostul premier Petre Roman, lideri marcanti ai miscarilor revolutionare care au dus la prabusirea regimurilor totalitare din Europa Centrala si de Est, intre care Arnold Ruutel, presedintele Estoniei (2001-2006), Petru Lucinschi, presedintele Moldovei (1996-2001).
Sursa: Agerpres