Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu, l-a primit azi, 25 septembrie, pe Loic Thetio, unul dintre cei mai importanti prieteni francezi ai Maramuresului. Oaspetele, originar din Ploemeur, ranta, vine de 24 de ani in Maramures cu ajutoare umanitare, medicamente si materiale sanitare, pentru persoane aflate in dificultate, pentru spitale sau camine de batrani.
Prin „Association Solidarite PloemeuRoumaniE”, Loic Thetio a contribuit de curand la redeschiderea Spitalului Orasenesc din Baia Sprie, aducand echipamente si materiale necesare bunei functionari a institutiei.
„Un mare spital din Franta a fost inchis, iar eu am adus multe dintre echipamentele de acolo aici in Baia Sprie. Este vorba de aparatura medicala dar si de materiale pentru curatenie, intretinere si igiena. Acum, de serviciile medicale ale acestui spital beneficiaza peste 8.000 de persoane. Acesta este cel mai important proiect al meu pentru Maramures”, a spus Loic Thetio.
Supranumit „romanul din Atlantic”, el a adus, intr-una din vizitele sale in Maramures, sapte ambulante cu echipamente performante, dar si oameni care sa-i instruiasca pe cei care vor lucra pe ele. Acum a venit cu ajutoare pentru comunele Grosii Tiblesului, Sisesti si pentru ambulatoriul Spitalului din Baia Sprie.
„Este pentru prima oara, dupa 24 de ani, cand am privilegiul de a fi primit de presedintele Consiliului Judetean Maramures si sunt foarte onorat. Stiu ca Ambasada Romaniei din Paris urmareste si cunoaste toate demersurile noastre umanitare in Maramures”, afirma Loic Thetio.
Oaspetele francez i-a transmis presedintelui Consiliului Judetean Maramures salutul municipalitatii din Ploemeur, iar presedintele Zamfir Ciceu i-a oferit albume cu Maramures – regiune pe care in fiecare an Loic Thetio o viziteaza si o ajuta.
Sursa: CJ Maramures