Papa Francisc vine în România. Informaţia a devenit oficială după anunţul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, care a lămurit şi perioada vizitei: 31 mai-2 iunie. Trei zile dense în care Papa este aşteptat să calce şi pământul Moldovei şi al Ardealului. Urmează să mai apară şi calendarul desfăşurării vizitei.
„Primind invitația Președintelui României, a Autorităților statului și a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în țară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa va vizita orașele București, Iași și Blaj și Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc. Programul de călătorie va fi publicat la o dată ulterioară” – anunţă Comunicatul Preşedinţiei României, potrivit Radio Maria.
Primele semne despre venirea papei Francisc în România au apărut încă din anul 2015, când preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu suveranul pontif chiar la Vatican. Atunci, întâlnirea a avut loc în ziua aniversării a exact 25 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Vatican. S-a reafirmat interesul reciproc pentru dezvoltarea în continuare a dialogului şi a cooperării bilaterale, cu accent pe domenii precum promovarea libertăţii religioase, dialogul interreligios şi combaterea fundamentalismului. „Voi adresa o invitaţie papei Francisc de a vizita România. Am discutat cu Preafericitul Daniel despre această chestiune, iar Biserica Ortodoxă susţine sută la sută acest demers. Dorinţa noastră ar fi dacă s-ar putea realiza această vizită în anul 2018”, a spus Iohannis.
Preşedintele României i-a adresat Sanctităţii Sale invitaţia care a fost acceptată de papă însă a durat patru ani până când lucrurile să se pună efectiv în mişcare: „Am lansat invitaţia. Credem că 2018 ar fi un an foarte potrivit pentru această vizita, dar e nevoie de a negocia în detaliu pe căile diplomatice uzuale”, spunea şeful Statului după întrevederea de atunci cu suveranul pontif.
Încă din 2015 s-a dorit ca vizita papei Francisc să aibă loc în anul centenar. Pe surse s-a auzit că însuşi Patriarhul Daniel l-a dorit pe Papă prezent la sfinţirea Catedralei Neamului, înaintându-i o invitaţie în acest sens. Însă… n-a fost să fie. În martie 2017, preşedintele României s-a aflat din nou in Italia cu prilejul aniversării a 60 de ani de la semnarea tratatelor de la Roma. Preşedintele s-a întâlnit din nou cu papa Francisc pentru a-i reînnoi invitaţia în România. Tot cu această ocazie, i-a fost adresată papei şi invitaţia oficială, în forma scrisă, protocolară: „I-am reiterat invitaţia din 2015. Cu o săptămână înainte am făcut-o şi în forma protocolară scrisă”.
În anul 2018, tot în luna mai, papa Francisc a primit vizita premierului României, Viorica Dăncilă. La scurtă vreme după aceea, premierul Viorica Dăncilă a declarat, la Antena 3, că, în discuţia pe care au avut-o la Vatican, Papa Francisc i-a confirmat venirea în România în 2019: „L-am invitat pe papă în România şi mi-a spus că, la începutul anului viitor, va veni în România”, spunea premierul anul trecut.
Încă din toamna lui 2017 se estima deja, în culisele Bisericii, că vizita papei Francisc ar fi dificil de organizat cu prilejul centenarului, având în vedere agenda încărcată a pontifului. Speranţele s-au mutat astfel pentru anul 2019. În noiembrie 2017, IPS Ioan Robu anunţa acest lucru la Radio Maria, în urma vizitei pe care o avusese la Vatican în numele Academiei Române pentru a-i conferi papei titlul de membru de onoare al acestui for: „Mi-a spus că aşteaptă să vină la noi. Înţeleg că această atitudine însemnă apropiere faţă de noi, faţă de Biserica Catolică şi faţă de toată ţara. Ne-a spus că în 2018 e puţin probabil să vină, dar că rămâne 2019. Toate sunt pregătite: invitaţiile oficiale au fost primite de Sfântul Scaun. Nu rămâne decât să stabilească un timp precis pentru aici.”
Între timp, episcopatul greco-catolic şi-a făurit speranţe că probabil cauza de beatificare a episcopilor români uniţi va fi încheiată până la venirea papei şi că însuşi suveranul pontif va celebra Liturghia de beatificare. Deşi nu e în uzanţa vaticană, acest lucru poate fi posibil la decizia papei şi, desigur, dacă dosarul cauzei e încheiat la vreme. Deocamdată nu există semnale oficiale în acest sens.”Vizita Sfântului Părinte e mai greu de organizat. Toată lumea vrea să-l primească pe papa”, spunea PS Alexandru, după lucrările sinodale ale BRU din primăvara anului trecut.
Iar PS Florentin, după vizita ad limina din 2018, după întâlnirea directă cu suveranul pontif, declara că „am ridicat şi această problemă ca, în această scurtă vizită, să avem bucuria de a participa, alături de Sfântul Părinte, la beatificarea episcopilor noştri. Rămâne ca posibilitate. Din atmosfera generală, am observat pozitivism. Sfântul Părinte îşi doreşte acest lucru”.
Continuând firul cronologic, după vizita ad-limina, din noiembrie 2018, totul a devenit limpede. Episcopii catolici s-au întors în România cu certitudinea că papa Francisc vine în în ţară în 2019. Săptămâna aceasta, comisiile de organizare a vizitei s-au întâlnit pentru a definitiva traseul papei şi pentru a se asigura că totul decurge conform planului. Pentru o vizită de aşa amploare, totul trebuie minuţios pregătit, având în vedere răsunetul uriaş pe care îl va avea. Speranţele sunt ca papa, de această dată, să nu seoprească doar la Bucureşti, ne-a dat de înţeles PS Mihai Frăţilă, într-un interviu din noiembrie 2018. „Tragem nădejde ca această vizită a papei Francisc să plinească valenţe, în primul rând pastorale. Limbajul şi sensibilitatea şi experienţa papei Francisc din America de Susîi oferă papei exact ceea poate să dăruiască în misiunea sa de păstor al Bisericii Universale. Trebuie văzut şi rostul pe care, dincolo de latura diplomatică, îl presupune această vizită: confirmarea de credinţă, faptul că papa îşi vizitează credincioşii de pe mapamond pentru a încuraja în ei reînnoirea spiritul evanghelic, de a-i ajuta să afle, în har, curajul mărturiei. Ar trebui atinse toate marile regiuni ale ţării. Sperăm să aibă această ocazie: să ajungă în Moldova, în Ardeal, sudul ţării.”
Toată România va fi cuprinsă de bucuria şi importanţa momentului. PS Claudiu Pop declara, pentru Radio Maria, că „într-un moment ca cel al vizitei Sfântului Părinte în România, va trebuie să ne clarificăm ideile. Discursul Papei Francisc e îndreptat spre persoanele care suferă, săracilor. Sunt discursuri pe care vizita Sfântului Părinte le va înnoi în sufletul şi societatea noastră”.
Vicarul lui Cristos vine să ne viziteze. O şansă deschisă deja din anul 1999, odată cu vizita papei Ioan Paul al II-lea, prima în România şi într-o ţară majoritar ortodoxă. În opinia lui Emil Constantinescu, preşedintele în funcţie la acea vreme, venirea lui Ioan Paul al II-lea în România a generat un efect monumental pentru ecumenism şi pentru contextul social şi politic din acel moment. A fost un moment istoric, remarca domnia sa, care a aşezat ţara noastră în circuitul unor posibilităţi mai lesne de organizat a unor viitoare vizite a pontifilor în România. „Acea vizită a deschis refacerii unităţii creştine. Pe vremea aceea părea de neimaginat ca apoi papa să viziteze ţări precum Grecia şi Ucraina. Vizita lui Ioan Paul al doilea în România a fost una ecumenică. (…) Se vor produce şi alte vizite. Vor fi vizite obişnuite. O vizită istorică e una care deschide un drum care n-a mai fost deschis până atunci”.