Presedintele Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu, va participa in aceasta saptamana la cel mai mare eveniment de mediu din Coreea de Sud, Global Green Hub Korea 2014, organizat de KOTRA Anual in Incheon, in perioada 20-24 mai.
Evenimentul cuprinde dezbateri din mai multe arii: mediu (apa, sol, aer), energie (energie regenerabila si surse alternative) dar si o componenta financiara (surse de finantare, identificarea investitorilor). Punctul cel mai important al evenimentului il va reprezenta componenta intalnirilor individuale cu cele mai bune companii coreene din domeniile amintite.
Din delegatia romana fac parte detinatori de proiecte (cinci companii de apa), Primaria Municipiului Bucuresti, Consiliul Judetean Maramures, organizatii guvernamentale si non-guvernamentale. Gazdele evenimentului sunt Ministerul Comertului, Industriei si Energiei, Ministerul Mediului, Ministerul Finantelor si Strategiei din Coreea de Sud, alaturi de municipalitatea coreeana Incheon.
Presedintele Consiliului Judetean Maramures este invitatul Biroului Comercial al Ambasadei Republicii Coreea in Romania. Zamfir Ciceu a fost prezent si in 18-20 noiembrie 2013 la Varsovia la „Green Project Partnership” – un targ dedicat tehnologiilor de mediu din domeniul tratarii apelor uzate si a managementului deseurilor solide, tot ca invitat al Biroului Comercial al Ambasadei Republicii Coreea in Romania.
Sursa: Consiliul Judetean Maramures