Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, într-o conferință de presă susținută în fața Ministerului Sănătății, că este posibil că astăzi, oficialii să anunțe noi măsuri restrictive.
“Nicio măsura nu poate fi exclusă atât timp cat este vorba de sănătatea oamenilor, dar nu vorbim de carantinarea în zilele imediat următoare. Vor exista câteva masuri pe care le discutăm acum la Ministerul Sănătății, împreună cu DSU, cu INSP, există un set de măsuri care vor fi anunțate.
Măsuri ar putea sa însemne inclusiv restricții suplimentare. În cursul zilei de astăzi vor fi prezentate, cel mai probabil, un set de măsuri, care da, înseamnă și restricții.
În acest moment nu vorbim despre carantinare. Scopul acestui Guvern, sau dorința Guvernului și împărtășită de fiecare membru al Guvernului, este ca, de Paști, oamenii să aibă sărbători așa cum se cuvine. Sărbători așa cum se cuvine înseamnă să fie pe cât se poate în afara pericolului sau să fie un pericol cât mai gestionabil, pe de-o parte, și pe de altă parte e important pentru fiecare dintre noi să ne întâlnim cu cei dragi, să ciocnim un ou de Paște și așa mai departe.
Sperăm să putem face lucrul acesta! Asta înseamnă că, în cele câteva săptămâni pe care le mai avem până de Paștele ortodox, și mai sunt aproape două săpămâni până de Paștele catolic, trebuie să luăm măsuri pentru a fi în siguranță, noi și ai noștri”, a declarat Vlad Voiculescu.