Copreşedintele USR PLUS Vlad Voiculescu a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că România a înregistrat săptămâna aceasta un record „trist” al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, iar „situaţia pare că este aproape scăpată de sub control”. „Săptămâna aceasta am avut câteva puncte cardinale. Unul dintre acestea este un nou record al pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, un record trist, un record care aşază România în topul ţărilor din Europa care se confruntă cu această problemă. Situaţia pare că este aproape scăpată de sub control. Avem ţări precum Austria, în Belgia au fost discuţii şi în altele unde sunt discuţii în momentul acesta în legătură cu stoparea intrării cetăţenilor români sau oamenilor care vin din România pe teritoriul acestor ţări. E un lucru poate nu foarte grav pentru cei care stăm aici în Bucureşti şi care n-avem planuri de vacanţă, dar e un lucru deloc plăcut pentru toţi oamenii care şi-au făcut planuri cu familia”, a afirmat fostul ministru al Sănătăţii. Potrivit acestuia, în spitalele din Bucureşti personalul medical încă nu are toate echipamentele de protecţie necesare. „Ceea ce vedem din partea Guvernului este, pe de o parte, o atitudine responsabilă în care ni se spune că s-ar putea să trebuiască luate măsuri, nu vedem însă că Guvernul îşi face treaba acolo unde este, pur şi simplu, responsabilitatea lor şi doar a lor. Aici putem să ne uităm la capacitatea de testare, aici putem să ne uităm la capacitatea Guvernului de a ne spune unde sunt focare. E uşor să spun că toată lumea trebuie să respecte regulile şi să învinovăţeşti oamenii şi vedem că este deja o diviziune în România. Ceea ce ar trebui autorităţile să facă este să le spună oamenilor unde există, în primul rând, focare, de ce ar trebui să se ferească şi să se ocupe, de asemenea, ca în spitale lucrurile să meargă, dacă nu ceas, cât mai aproape de ceea ce ne-am dori cu toţii”, a explicat Voiculescu. El a subliniat că fiecare cetăţean „trebuie să se ferească, pentru sine şi pentru cei din jur”, iar autorităţile trebuie să fie un exemplu, trebuie să vegheze la respectarea regulilor şi trebuie, de asemenea, să aibă grijă să procure „echipamente şi proceduri care să funcţioneze”. AGERPRES
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult