Vezi VIDEO – Robert Tutea si Igor Didorciuc
Vezi VIDEO – Ciprian Tofan si Gheorghe Socaciu
Vezi VIDEO – Ovidiu Teusan si Marius Botea
Maine si sambata sunt programate in polivalenta, de la ora 18.00, primele doua intalniri ale finalei Diviziei A1 de volei masculin, intre Stiinta Explorari Baia Mare si Remat Zalau. Partidele vor fi transmise in direct de televiziunea eMaramures. Urmatoarele meciuri se vor desfasura la Zalau in 30 aprilie si 1 mai, iar jocul decisiv este programat pentru 4 mai in Baia Mare. Echipa care va obtine prima trei victorii va deveni campioana Romaniei. Astazi dialogam cu libero-ul echipei, Ciprian Tofan, despre cum a depasit emotiile semifinalei si cum spera la aur daca el si coechipierii lui tot au ajuns pana in finala.
– Cum a fost infrangerea administrata de Constanta?
– Ce pot sa va spun?! A fost foarte greu. Dar am fost increzatori in noi. Si Dumnezeu a tinut cu noi: balanta s-a inclinat spre noi. Pentru ca si acolo, asa cum am castigat doua meciuri, am fi putut pierde doua meciuri. Acelasi lucru putea sa se intample si aici. In primul am pierdut, in al doilea am reusit sa revenim si sa ne adjudecam calificarea in finala.
– Ai crezut dupa infrangere ca veti avea puterea sa reveniti si sa mergeti in finala?
– Speram din tot sufletul sa ajungem in finala. Eram pregatiti si pentru un meci decisiv la Constanta, drept sa va spunem. Nu am crezut ca este totul pierdut. Ne-am jucat sansa si ne-am calificat.
– Ce crezi ca ati avut, totusi, in plus? Ati reusit sa eliminati o echipa care pierduse un singur meci in sezonul regulat.
– Cred ca noi am fost o echipa. Nu cred ca avem mari individualitati. Suntem un colectiv de jucatori care ne-am ajutat unul pe altul cand am trecut prin momente mai dificile. Fiecare am avut clipe mai grele in timpul meciurilor. Important a fost ca nu ne-am certat si nu ne-am reprosat unul altuia greselile. Am incercat sa ne ajutam cat de mult am putut si cred ca asta a fost cel mai important.
– Cum ati sarbatorit?
– Am iesit cu intreaga echipa si am petrecut doua-trei ore. Deocamdata atat pentru ca mai avem o finala de jucat. Si speram din tot sufletul sa o si castigam, mai ales ca jucam trei meciuri acasa. Acum sa vedem ce vom face.
– Ce adversar e Remat Zalau?
– Acum, din punctul meu de vedere, este un adversar dificil. De cand am vazut loturile si am inceput campionatul, m-am dus pe mana lor, cred ca e cel mai puternic lot, avand in vedere ca au jucat in Champions League. Au si experienta mai mare decat noi. Speram sa ne trateze mai superficial, sa se creada deja invingatori si poate reusim sa profitam de acest lucru.
– Nu crezi ca semnalul de alarma in privinta voastra l-ati tras deja, eliminand Constanta?
– Semnalul cred ca l-am tras dupa ce am eliminat Dejul. Nu stiu cata lume s-ar fi asteptat sa eliminam Dejul! Mai ales ca se auzisera tot felul de zvonuri ca am fi vandut nu stiu ce meciuri. Nu stiu cata lume credea apoi ca vom elimina Constanta.
– Spune-mi ceva despre publicul vostru.
– A fost fenomenal. N-am trait asa ceva pana acum. Atatia spectatori sa se ridice in picioare si sa aclame „Explorari!” si „Baia Mare!” N-am mai avut asa spectatori. Am avut mereu galeria, dar cati erau?!. Asa ceva, insa, n-am mai avut. O presiune extraordinara din partea spectatorilor, care ne dadea aripi. Pur si simplu aveam senzatia ca nu putem sa gresim. Ca trecem peste si totul a curs in favoarea noastra.
– Va multumiti cu argint sau pornim in cautarea aurului?
– In mod normal trebuie sa cautam aurul. Daca am ajuns aici e si pacat sa nu ne jucam sansa. Daca reusim sa luam aurul, cred ca va fi o surpriza si mai placuta…
Sursa: Ramona-Ioana Pop