În această săptămână a început etapa a 12-a a Diviziei A1 de volei masculin, prima a returului. Știința Explorări are parte de un meci extrem de dificil, urmând să întâlnească în deplasare pe Dinamo București. Partida este programată sâmbătă, 15 ianuarie (ora 18), în sala Dinamo, și va fi transmisă, în direct, pe pagina de Facebook a clubului CS Dinamo.
Întâlnirea va fi arbitrată de Alin Mateizer (Ploiești) și Benone Vișan (București). Observator FRV va fi Nicolae Marin (Galați).
Înaintea acestui meci, Știința Explorări ocupă locul 7 (15p), în timp ce Dinamo este pe poziția a doua a clasamentului (29p). În tur, bucureștenii s-au impus greu în Baia Mare, cu 3-2.
Programul etapei a 12-a:
– Olimpia Titanii București – Arcada Galați 0-3 (s-a jucat joi, 13 ianuarie);
– SCMU Craiova – CSU Știința București (sâmbătă, 15 ianuarie, ora 16.30);
– SCM Zalău – CSU UV Timișoara (sâmbătă, ora 18);
– Steaua București – Rapid București (sâmbătă, ora 19.30);
– Dinamo București – Știința Explorări Baia Mare (sâmbătă, ora 19);
– Unirea Dej – Universitatea Cluj-Napoca (luni, 17 ianuarie, ora ora 18, TVR 3).