Un meci spectaculos a fost în sala „Lascăr Pană”, în cadrul etapei a 4-a a Diviziei A1 de volei masculin. În sezonul precedent Știința Explorări a produs o mare surpriză și a învins pe teren propriu Arcada cu 3-1, fapt ce a contribuit decisiv în economia campionatului, Arcada ratând titlul național. Băimărenii au fost la un pas să repete azi isprava, dar până la urmă au fost nevoiți să se mulțumească cu un singur punct.
Știința Explorări a început bine meciul și a condus ostilitățile în primul set, pe care l-a câștigat cu 25-20. Gălățenii și-au revenit, într-o oarecare măsură, în setul secund și au condus până la scorul de 19-18. Băimărenii au egalat pentru prima dată la 20, după care nu au mai putut fi opriți și s-au impus cu 25-23.
Având în față spectrul unei înfrângeri rușinoase, Arcada a pus în continuare stăpânire pe joc, grație serviciilor și atacurilor foarte bune, și a câștigat următoarele trei seturi clar, cu 25-18, 25-15 și 15-8.
În afara punctului cu care s-au ales la final, băimărenii au mai câștigat un jucător în acest meci, pe Sorin Dragomir, care a demonstrat în sfârșit de ce a fost adus la Știința Explorări. Centrii Vasile Talpă și Codrin Mocanu și-au menținut nivelul demonstrat în acest sezon, iar, cel puțin în primele două seturi, Răileanu, Nagy, Imhoff și Popovici s-au ridicat la nivelul adversarilor.
Explorări: Răileanu 2p (2 blocaje), Imhoff 12p, Talpă 10p (1 as, 2 blocaje), Mocanu 9p, S. Dragomir 14p (1 as, 1 blocaj), Nagy 6p (1 blocaj), Popovici (libero). Au mai jucat: Crișan 1p, Al. Dragomir și Butnaru. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.
Arcada: Perez 1p, Kullo 2p, Cuciureanu 5p (3 blocaje), Bisette 14 p (4 blocaje), Sanderson 11p, Bojic 13p (2 ași, 1 blocaj), Cabrera (libero). Au mai: jucat Raic 16p (1 as, 1 blocaj), Carrasco 1p, și Terzic 4p (1 blocaj). Antrenor: Neculai Harabagiu.
Au arbitrat: Andrei Savu și Lucian Husa (Cluj-Napoca). Observator FRV: Mihai Marin (Ploiești).