Sâmbătă sunt programate partidele etapei a 14-a, a doua a returului, din Divizia A1 de volei masculin. În această rundă, Știința Explorări (locul 8) va juca, în deplasare, cu CS UV Timișoara (locul 9).
Partida va începe la ora 13.00 și va fi arbitrată de clujenii Andrei Savu și Cristian Șanta, în timp ce Gheorghiță Mitrașcă (Zalău) va fi observator din partea Federației Române de Volei.
În partida tur, sportivii antrenați de Marius Botea și Sorin Pop s-au impus pe teren propriu cu scorul de 3-0.
Programul etapei a 14-a a Diviziei A1 (sâmbătă, 18 ianuarie):
– SCMU Craiova – CSM Arcada Galați (ora 13.30, TVR 3);
– CS UV Timișoara – Știința Explorări Baia Mare (ora 13);
– CS Dinamo București – CS Unirea Dej (ora 16);
– CS Universitatea Cluj-Napoca – SCM Gloria Buzău (ora 16.30);
– CSM Câmpia Turzii – ACS Volei Municipal Zalău (ora 18).