Vezi VIDEO
Florin Balhaceanu s-a dovedit a fi cel mai inspirat transfer operat de Stiinta Explorari in vara lui 2014. Jucatorul a devenit cel mai bun sportiv al echipei baimarene in clasamentul anului precedent, figurand si in topul national al voleibalistilor. Brasoveanul a marturisit ca aceste clasari in topurile anului trecut il bucura si ca spera ca gustul amar al finalului de 2014 dat de sirul de infrangeri suferite de echipa baimareana sa treaca rapid si Stiinta Explorari sa inceapa sa adune puncte.
Florin Balhaceanu de la Stiinta Explorari Baia Mare figureaza in topul celor mai buni sportivi ai anului 2014, clasament realizat de Federatia Romana de Volei, si a fost cotata si cel mai bun voleibalist de la Stiinta Explorari in anul care a trecut. „Sincer sa fiu, este o mare bucurie. Pe de alta parte este exact rodul muncii depuse in 2014. Multumesc colegilor, pentru ca fara ei nu as fi reusit sa ating astfel de performante„, a marturisit pentru Emaramures Balhaceanu.
Un an 2014 bun pentru jucator, nu atat de grozav pentru noua sa echipa, cu care a inregistrat sase infrangeri consecutive spre finalul turului. „Speram ca in perioada urmatoare totul se va rezolva si vom reusi sa aducem performantele necesare clubului„, a spus Balhaceanu.
Internationalul roman (nascut in 17 august 1981, in Brasov) a fost cooptat in lotul echipei baimarene in vara lui 2014, venind de la Nancy Volley Maxeville Jarville, cu care s-a clasat pe locul 7 in liga a doua din Franta in sezonul precedent. In prezent, cu Stiinta Explorari, este pe locul 8 in Divizia A1. „Desigur ca inca avem un gust amar fata de finalul anului trecut. Am si vorbit cu baietii ca trebuie sa ne concentram foarte tare pe acest inceput de an. Exceptie face meciul de la Constanta, unde clar pornim cu a doua sansa. Dupa aceea, insa, vin trei partide foarte importante pentru noi, din care daca reusim sa aducem maximum de puncte, atunci ne vom asigura un parcurs mult mai linistit„, a mentionat Balhaceanu.
Din 3 ianuarie s-a reunit echipa baimareana de volei, urmand ca primul meci oficial din 2015 sa fie disputat de Stiinta Explorari in 17 ianuarie, atunci cand prima etapa din retur ii duce pe baimareni la Constanta, pentru o intalnire cu Tomis. „Sarbatorile au trecut, am incarcat bateriile. Nu ne ramane decat sa ne apucam de treaba si sa aducem rezultate„, a spus Balhaceanu.
Primul adversar al sportivilor pregatiti de Botea si Pop este liderul neinvins al turului.
Sursa: RIP