Echipa de volei masculin din Baia Mare, Știința Explorări, a punctat cea de a cincea victorie de la începutul campionatului, a doua împotriva echipei CSU Brașov. Partida a început bine pentru voleibaliștii băimăreni, care s-au impus în joc cu acuratețe și au câștigat toate cele trei seturi la scorurile de (-18,-16,-10). Un sezon greu pentru Știința Explorări, un sezon în care echipa se luptă pentru a nu retrograda, aflându-se momentan pe poziția a opta în clasament, cu o poziție în fața grupelor de retrogradare.
Statistica partidei:
CSU Brașov: Tîrcavu 4p, Seizu 3p, A. Bălhăceanu 4p, Preda 10p (un blocaj), Nițu 2p (un as), Someșan 4p, Albu (libero). Au mai jucat: Bulmez, R. Rusu 1p (blocaj) și C. Pop. Antrenor: Bogdan Preda.
Explorări: Țuțea 11p (un blocaj, un as), Aldea 9p (3 blocaje), S. Dragomir 6p (un as), Butnaru 9p (un as), Răileanu 3p (un blocaj, un as), Cheagă 16p (un blocaj, 3 ași), Crișan (libero). Au mai jucat: Catrina, M. Talpă 1p, Badea, Săvoiu (libero). Antrenor: Marius Botea.
Au arbitrat: Georgiana Gurguiatu (București) și Alin Mateizer (Ploiești).
Până la sfârșitul sezonului, Știința Explorări mai are de jucat cu CS UV Timișoara, Arcada Galați și SCMU Craiova, partidele desfășurându-se la Galați, pe data de 27 și 29 martie. Partidele cu Arcada Galați și cu SCMU Craiova vor fi cele mai grele, deoarece voleibaliștii băimăreni au pierdut cu aceste echipe în tur (25-18, 25-15, 25-10 cu SCMU Craiova, 25-18, 25-17, 25-22 cu Arcada Galați).