Municipiul Arad a găzduit în ultimul weekend Cupa Sportsin la volei pe plajă. La această competiție a participat și Laurean Andrei Crișan, de la Ştiinţa Explorări Baia Mare, care a jucat în echipa Westar Arad alături de arădeanul Sergiu Gligor, clasându-se în final pe locul 2.
Vineri, 16 iulie, Laurean Crișan și Sergiu Gligor au învins cu 2-0 formațiile formate din David Gandea și Florin Kaburek (Timișoara), respectiv David Pusta și Alin Jugan (Oradea). Calificarea în semifinale a fost asigurată sâmbătă, 17 iulie, după victoria spectaculoasă, obținută cu același scor, în fața echipei FAN Arad, formată din Emil Lung și Cătălin Lelea, foști multipli campioni naționali.
În semifinala disputată duminică, 18 iulie, Laurean Crișan și Sergiu Gligor au învins cu 2-1 echipa UVT Timișoara (Sergiu Rodină-Dragoș Unguraș), după ce timișorenii au condus cu 1-0.
În finala competiției, FAN Arad și-a luat revanșa în fața echipei Westar Arad și s-a impus cu 2-0.
Peste două săptămâni, Laurean Crișan și Sergiu Gligor vor participa la Cupa României la volei pe plajă, care se va desfășura, de asemenea, la Arad.