In cel de-al doilea meci din grupa preliminara pentru calificarea la Campionatele Mondiale din 2010, echipa Romaniei a izbutit sa se impuna cu 3-0 in fata Austriei, intr-un joc ce s-a disputat la Viena. Ambii baimareni aflati la lot, Dan Borota si Andrei Laza au intrat in acest meci, ba mai mult, Dan a jucat titular.
Echipa noastra a inceput in formula: Dascalu, Began, Olteanu, Borota, Gontariu, Stancu. Libero: Feher. Incepem bine si suntem mai mereu in avantaj: 3-0, 10-8. Austria egaleaza si preia conducerea, dar revenim si suntem iar la timona. Asta pana la 20-20, cand austriecii fac un punct, dar din fericire suntem mult mai atenti pe final si castigam la 23 (27 de minute).
Setul al doilea il incepem in aceeasi formula. Austria este ea la conducere: 1-3, 6-7, 11-12, dar suntem aproape. Apoi, conducem noi la o diferenta de maxim 2 puncte, pana la 16-15. Intra Andrei Laza in joc. Jucam foarte bine si ne desprindem la 20-15 sau 23-17. Neatentie pe final de set, Austria vine pana la 23-21, dar castigam la 22 in 25 de minute.
Echipa din setul al treilea: Dascalu, Laza, Olteanu, Borota, Gontariu, Stancu. Libero: Feher. Minunat, ambii baimareni in echipa. Incepem bine si conducem: 6-4, 8-5. Apoi ne distantam la 3-4 puncte, dar Austria revine in joc si se apropie la 18-17. Romania este insa prea puternica pentru Austria si castiga la 20, in 24 de minute. Lui Dan Borota i-au fost atribuite 7 atacuri castigatoare si 3 blocaje, in timp ce Laza a facut un punct (atac).
In celalalt meci din grupa, Bosnia Hertegovina a invins cu 3-0 Ungaria. In prima zi, Romania a invins cu 3-2 Ungaria, iar Austria cu 3-0 Bosnia. Speram sa castigam si meciul de maine cu Bosnia, pentru a fi siguri de primul loc in grupa. Asta inseamna ca vom merge in faza a doua a calificarilor.
Sursa: M.G.