Miercuri va avea loc tragerea la sorți a meciurilor din Cupa CEV și Cupa Challenge la volei masculin, respectiv feminin. România va fi reprezentată de șapte formații.
În Cupa CEV le avem pe Dinamo, la masculin, și pe CSM București și CSM Târgoviște, la feminin. Bucureștencele fac parte din urna capilor de serie.
În Cupa Challenge la volei masculin, SCM U Craiova va juca în tuturile preliminare, în timp ce Volei Municipal Zalău va evolua direct din 16-imi.
În aceeași competiție, dar la feminin, le avem pe Știința Bacău și CSM Lugoj.
Confederația Europeană de Volei (CEV) a anunțat echipele care vor juca în noua ediție a Ligii Campionilor, atât la masculin, cât și la feminin. Țara noastră va fi reprezentată în aceste competiții de două echipe, câte una în fiecare competiție.
La feminin, Volei Alba Blaj, va evolua direct în faza grupelor din Liga Campionilor și își va afla adversarele abia în toamnă. La masculin, Arcada Galaţi, va începe competiția din turul secund și se va lupta pentru cele două locuri calificante în grupe după turul al treilea.
In total, în competiţia feminină s-au înscris 25 de echipe, iar în cea masculină, 28, pentru ca în grupe să joace 20 de formații în fiecare dintre cele două întreceri.