Un nou eveniment literar va găzdui Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”.
Miercuri, începând cu ora 14.00, în sala de conferinţe a bibliotecii va avea loc lansarea volumului „Incursiuni în lumea cărţilor”, semnat de criticul literar, prof. dr. Delia Muntean, apărut la Editura Mega, Cluj-Napoca, 2018.
Evenimentul este organizat de Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” şi revista „Nord Literar”.
Va prezenta criticul literar, prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, moderator fiind prof. Janina Friedrich.