Vezi VIDEO
Baia Mare devine un oras multicultural. Asta in conditiile in care zeci de voluntari de pe mai multe continente vor locui aici pentru cateva luni, ei fiind inclusi in programe internationale de voluntariat. Tinerii vor ajunge in Baia Mare si vor avea activitati diverse, incepand de la piese de teatru si jocuri pana la predarea unei limbi straine in mai multe scoli si gradinite din oras si de la sate.
Peste 30 de voluntari straini vor fi gazduiti in lunile urmatoare de catre asociatia baimareana Team For Youth. Organizatia a reusit sa obtina aprobare pentru toate cele trei proiecte depuse pentru gazduire prin Serviciul European de Voluntariat si a primit cel mai mare buget la nivel national pentru acest gen de proiecte. Astfel, primii voluntari vor ajunge in Baia Mare la inceputul lunii septembrie.
„Avem trei proiecte, unul dintre ele o sa inceapa chiar de luna viitoare, din septembrie, iar celelalte doua vor incepe din octombrie. Cel mai mare proiect al nostru este «Carnaval Plus», care va avea doua activitati si va incepe in septembrie, iar de acolo ne vin 8 + 12 voluntari, deci 20 in total din tari precum Spania, Portugalia, Tunisia”, a precizat Remus Pop, coordonator voluntari in cadrul asociatiei.
In total, pana spre finalul anului, peste 30 de voluntari straini vor ajunge in Baia Mare prin diferite proiecte de voluntariat. Daca unii dintre tineri vor pregati scurte piese de teatru sau activitati recreative, altii ii vor consilia pe adolescentii baimareni cu privire la oportunitatile de voluntariat sau ii vor invata o limba straina pe elevii si prescolarii de la mai multe unitati de invatamant din judet.
„Activitatile pe care le vor avea se vor axa mai mult pe animatie socio-educativa in scoli, licee, nu doar din Baia Mare, am incercat sa atingem si zonele rurale, chiar o activitate din proiect se numeste «Rural – Urban», adica vizeaza gradinite, scoli si tabere dinafara orasului, zone precum Ardusat, Targu Lapus si practic vom avea un voluntar care va ajuta profesorul la diferite ore”, a mai aratat Remus Pop.
In timp ce tineri din alte tari vor veni in Baia Mare pentru a-si oferi serviciile in mod gratuit in sprijinul comunitatii, cativa baimareni vor merge, la randul lor, prin intermediul asociatiei Team For Youth, in tari precum Turcia, Germania sau Estonia pentru a face voluntariat in diferite domenii de activitate.
Sursa: Gabriela Kuhajda