![]() |
![]() |
Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice a fost aprobat de executiv, a anuntat premierul Emil Boc, dupa sedinta de Guvern. Aceasta lege este necesara Romaniei si romanilor pentru ca pe termen mediu si lung in aceasta tara sa poata fi platite pensiile”, a spus Boc. Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului spre dezbatere in regim de urgenta. Guvernul spera sa rezolve in acest fel inechitatile dintr-un sistem in care pensia cea mai mica este de 350 de lei, iar cea mai mare de 37.000 de lei, adica de o suta de ori mai mare. Dupa promulgare si publicarea in Monitorul Oficial, noua lege a pensiilor va intra in vigoare cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2011.
„Daca vom mentine actualul sistem, legal, cu privire la pensii, cativa ani buni de acum inainte va trebui sa imprumutam cu miliarde de euro bugetul de pensii, astfel incat cu greu sa mai poata fi platite si nu vom avea garantia ca cei care azi sunt tineri cand vor ajunge la varsta pensionarii vor mai putea primi o pensie de la stat„, a spus Emil Boc. El a precizat ca, in 2009, bugetul de stat a imprumutat bugetul de pensii cu 1,5 miliarde de euro, iar anul acesta 1,7 miliarde de euro din banii proveniti din impozite si taxe se duc la bugetul de pensii, ceea ce reprezinta 8% din PIB.
Seful guvernului a explicat ca in actualul sistem exista cateva abuzuri, respectiv trecerea frauduloasa a pensionarilor de invaliditate, numarul acestora crescand de la 600.000, in 2001, la 900.000, in 2009, adica o majorare cu 50 la suta. Un alt exemplu prezentat de premier se refera la triplarea anuala a numarului de pensionari anticipate.
In termen de cinci luni de la intrarea in vigoare a legii, aceste pensii speciale vor fi recalculate pe principiul contributivitatii, a mentionat Boc. Potrivit acestuia, 85% dintre persoanele care primesc pensii speciale, din armata si din politie, nu vor fi afectate de cuantumul pensiilor. „Pensiile militarilor de pana la 30 de milioane de lei vechi nu vor scadea, iar unele, cele de 14 – 15 milioane de lei vechi chiar vor creste. Doar pentru 15% cu pensii exagerate vor fi scaderi”, a mai spus Boc.
Acesta a precizat ca incepand de la 30 de milioane de lei vechi, va avea loc o diminuare a pensiei, in functie de cuantumul acesteia stabilit in prezent si de recunoasterea de catre stat a contributiei pe care a facut-o, „in sensul ca statul a platit pentru ei in decursul timpului contributia la bugetul asigurarilor sociale”.
Sursa: Agerpres