Senatorii au aprobat, azi – 26 august, inceperea urmaririi penale in dosarele Electrica Muntenia Sud si Hidroelectrica in care este implicat Codrut Seres, fost ministru al Economiei, si in dosarul ce il priveste pe Paul Pacuraru, ministrul Muncii.
Raportul Comisiei juridice a Senatului in cazul Electrica Muntenia Sud a fost votat favorabil de 83 de senatori, impotriva s-au exprimat 36, un vot fiind declarat nul. Raportul privind dosarul Hidroelectrica a primit 79 de voturi pentru, 40 impotriva, un vot fiind declarat nul. In cazul lui Paul Pacuraru, 75 de senatori au votat pentru inceperea urmaririi penale, 44 impotriva, un vot fiind anulat.
In toate cele trei cazuri si-au exercitat votul 120 de senatori. Numarul de voturi necesar era de 68 in ceea ce priveste aprobarea inceperii urmaririi penale.
Codrut Seres a declarat, in plenul Senatului, ca dosarele sale sunt o „dovada de actiune politica a procurorilor DNA”. „Traim intr-un stat politienesc, in care justitia e facuta arma politica iar oamenii se impart in doua categorii: cei care sunt de partea celor care controleaza procurorii si cei asupra carora trebuie sa se exerseze activitatea acestora”, a afirmat Codrut Seres, in cadrul dezbaterilor pe marginea rapoartelor Comisiei juridice privind inceperea urmaririi penale in cazul sau si al liberalului Paul Pacuraru.
El a aratat ca raportul Comisiei juridice a Senatului evidentiaza faptul „ca asa-zisii spioni, angajati ai unei mari banci de investitii, au discutat ori s-au intalnit si cu alti demnitari ai Romaniei”.
Senatorul Ioan Codrut Seres crede ca acuzatiile impotriva sa au fost ”supradimensionate voit”
In opinia lui Seres, dosarele intocmite de procurorii DNA „sunt o gluma proasta”. El a subliniat faptul ca intr-unul din acestea, cel privind Electrica Muntenia Sud, procurorul de caz a dat solutia de neincepere a urmaririi penale, care a fost confirmata de seful sau ierarhic superior, pentru ca, ulterior, sa fie infirmata de conducerea DNA.
„Mi-am dat demisia in urma cu doi ani din functia de ministru, dar acest dosar este reincalzit de fiecare data cand trebuie sa dam un exemplu de lupta impotriva coruptiei”, a spus el.
Codrut Seres a sustinut ca este nevinovat, subliniind ca in dosarul Electrica nu a fost creat niciun prejudiciu, nu s-a dat sau primit mita, iar privatizarea societatii de catre compania Enel a fost un succes pentru statul roman.
In ceea ce priveste cel de-al doilea dosar, Codrut Seres a afirmat ca nu exista date care sa sustina acuzatia de subminare a economiei nationale iar incheierea contractelor de furnizare a energiei se face, din perioada mandatului sau, exclusiv prin bursa de energie.
„Faptul ca seful statului si consilierii sai au intervenit pentru o firma privata, ca aceasta sa obtina energie ieftina, nu este de interesul procurorilor DNA. Seful statului are imunitate si, ca urmare, nu poate fi anchetat de acestia”, a spus Seres.
Potrivit fostului ministru conservator, acuzatiile care i se aduc „sunt exagerate, supradimensionate voit, pentru a fi pe placul opiniei publice”. El a afirmat ca, „timp de doi ani, ancheta nu a urmarit sa clarifice ceva, ci doar sa fie mediatizata”. „Nu e corect ca in urmatorii cinci, sase ani sa fiu hartuit prin tribunale sa-mi dovedesc nevinovatia. Acuzatorii nu vor sa se faca dreptate, ci doar scoaterea din peisaj a unui personaj incomod”, considera Seres.
Senatorul Codrut Seres le-a cerut colegilor sai votul pentru a pune capat „procedurilor nedemocratice” la care sustine ca a fost supus in ultimii doi ani.
Ministrul muncii crede ca problemele i se trag de la un ” musuroi cu un grup de interese”
Paul Pacuraru a afirmat, in plenul Senatului, ca o serie de dosare au fost alcatuite pe numele sau, de cand a devenit ministru, deoarece a deranjat un grup de interese. „Toate aceste dosare vin pentru ca mi-am permis sa intru intr-un musuroi cu un grup de interese, musuroiul cu grupul de interese care facea afaceri cu migratia fortei de munca si cu forta de munca ce pleca in strainatate”, a afirmat Pacuraru, in cadrul dezbaterilor pe marginea rapoartelor Comisiei juridice privind inceperea urmaririi penale in cazul sau si al conservatorului Codrut Seres.
Ministrul liberal a adaugat ca, in 2004, a fost infiintat un departament pentru munca in strainatate si un oficiu pentru migratia fortei de munca, institutii care aveau ca atributii protectia muncitorilor romani ce lucrau in strainatate.
Potrivit ministrului Muncii, desi aceste departamente au fost constituite cu buna intentie, „din pacate, in paralel s-a dezvoltat o retea de afaceri”, astfel incat cei care plecau in strainatate „erau dirijati catre anumite societati” unde trebuia sa faca vizita medicala si cea psihologica sau sa isi faca fotografiile. Pacuraru a aratat ca, din informatiile pe care le detine, fiecare emigrant era obligat sa plateasca diverse taxe care ajungeau la un total de 200-250 de lei.
Ministrul Muncii a mentionat ca a existat si riscul declansarii unui conflict diplomatic international, deoarece procedurile aplicate acestor romani nu erau solicitate de angajatorii din strainatate.
El a spus ca o serie de predecesori de-ai sai, din Ministerul Muncii, au vrut sa desfiinteze aceste departamente, dar ca nu au putut si ca acestora li s-ar fi atras atentia ca afacerea se cifra la milioane de euro „care se duceau pe o anumita spirala”.
Ministrul Muncii a declarat ca societatile care erau implicate in aceasta afacere se numesc: Centrul de diagnostic international, Centrul de analize medicale, Centrul de expertiza medicala si testare a fortei de munca, Centrul de Asistenta Medicala SA. Potrivit ministrului Pacuraru, toate acestea au actionari care fac parte din acelasi grup de interese.
El a precizat ca, dupa ce a fost numit ministru, i s-au facut „pe banda rulanta” 11 dosare, cel mai rasunator fiind cel in care este acuzat de coruptie, si ca zece dintre aceste dosare au fost deja inchise.
Totodata, ministrul Muncii a subliniat ca nu are niciun fel de rezerva in a solicita plenului Senatului sa voteze pentru inceperea urmaririi penale in cazul sau, deoarece doreste ca justitia sa ii demonstreze nevinovatia. El a subliniat ca vrea sa afle si cine este responsabil pentru imensa cheltuiala de bani, de energie si de timp care s-a facut in acest caz.
Senatorii au cerut continuarea anchetei in dosarul Electrica
Plenul Senatului a votat, dupa indelungi dezbateri, modificarea propusa de Comisia juridica a textului hotararii cu privire la cererea de urmarire penala a lui Codrut Seres, in dosarul Electrica, introducand paragrafe prin care se solicita extinderea cercetarii asupra „tuturor faptelor si persoanelor a caror nominalizare si implicare rezulta din documentele transmise”.
”Senatul considera ca Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie va continua cercetarile in dosarul nr. 147, cu privire la toate faptele si persoanele a caror nominalizare si implicare rezulta din documentele transmise, prin administrarea tuturor probelor necesare”, se stipuleaza in noul text.
Totodata, Senatul a modificat si primul articol al hotararii, facand referire la un termen de finalizare a anchetei. ”Senatul cere urmarirea penala impotriva senatorului Codrut Seres in dosarul nr.147/DP/2007, ce urmeaza a fi apreciata si dispusa de organele de ancheta, potrivit legii, pe baza probelor administrate, solicitand ca urmarirea penala sa fie finalizata intr-un termen rezonabil”, conform textului citit de senatorul PSD Doru Ioan Taracila.
Senatorii juristi au recomandat extinderea anchetei in dosarul Seres asupra fostilor ministri Adriean Videanu, Gheorghe Seculici, Theodor Stolojan si a altor persoane din apropierea Guvernului si a presedintelui si sustin ca documentele trimise de Parchet sunt confuze si neconcludente.
Codrut Seres, fost ministru al Economiei, a fost pus sub invinuire la 20 decembrie 2006, sub acuzatia de tradare prin divulgare de informatii secrete si de sprijinire a unui grup infractional organizat cu caracter transnational, adica a retelei de spionaj organizate de Stamen Stantchev.
Sursa: I.Z.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult