La nivelul judetului Maramures nu au fost luate masuri suplimentare pentru prevenirea votului dublu in cadrul celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea presedintelui Romaniei. Conform prefectului de Maramures, Sandu Pocol, fiecare cetatean isi asuma incalcarea legii electorale. In Maramures au fost semnalate doua cazuri de vot dublu. In schimb, la nivel national, 470 de persoane sunt suspectate de vot multiplu la primul tur al alegerilor prezidentiale.
Prefectul judetului Maramures, Sandu Pocol, sustine ca la cel de-al doilea tur de scrutin din cadrul alegerilor prezidentiale ,,se va merge pe normalitate”, aplicandu-se aceleasi masuri ca si in cazul primului tur de la alegerile pentru presedintele Romaniei. In opinia prefectului, faptul ca la nivelul judetului Maramures au fost descoperite doua cazuri de vot dublu demonstreaza ca ,,pentru prima data au fost luate masuri legale, indiferent pentru ce partid au votat”.
In ceea ce priveste posibilitatea ca si in al doilea tur de scrutin sa existe probleme similare in judet, Sandu Pocol sustine ca fiecare ”isi asuma pe proprie raspundere, incalcarea legii electorale, avand de suportat ulterior consecintele prevazute pentru votul dublu”. Sanctiunea in aceasta situatie poate ajunge pana la 3 ani de inchisoare.
In timp ce la nivel de judet s-au inregistrat doua situatii de vot dublu in cazul unui barbat din comuna Farcasa si a altui barbat din Sighetu Marmatiei, la nivel national, 470 de persoane sunt suspectate de vot multiplu la primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale. Acestea urmeaza sa fie verificate de Autoritatea Electorala Permanenta pe listele electorale permanente si tabelele utilizate in cadrul sectiilor de votare.
Cercetarile continua, iar in cazul in care vor exista indicii ca si alte persoane sunt suspectate de vot multiplu, datele acestora vor fi inaintate, de asemenea, Autoritatii Electorale Permanente, pentru verificari.
Sursa: Camelia Tocaci