Vreme cu soare şi temperaturi ridicate miercuri în toată ţara. În Dobrogea și Bărăgan se anunță ceață care poate fi mai persistentă în primele ore ale zilei și poate fi asociată cu burniță, însă peste zi se anunță vreme frumoasă și temperaturi de până la 22 de grade Celsius.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei așteptăm ceață dimineața, dar pe parcursul zilei apare soarele și va fi plăcut. Temperaturile ajung la 21 de grade, valori apropiate de normal.
În nordul Moldovei și în Bucovina, atmosfera va fi însorită și se încălzește ușor. Termometrele vor indica și aici 21 de grade.
Mai cresc temperaturile și în nordul Transilvaniei și prin Maramureș. Soarele apare peste tot și la amiază vor fi 26 de grade Celsius, valori neobișnuit de mari pentru data din calendar.
Prognoza pe următoarele 3 zile
Joi, prin est și sud-est mai apar ceva nori, iar dimineața revine ceața și s-ar putea să burnițeze. În rest, ne așteaptă încă o zi însorită, cu temperaturi mult mai ridicate decât în mod obișnuit.
Vineri se mențin condițiile de ceață și burniță în Moldova, Bărăgan și Dobrogea. În celelalte regiuni avem tot vreme frumoasă, puțini nori și până la 26 de grade în termometre.
Sâmbătă, aproape nicio schimbare. Negura apare din nou în ținuturile estice și prin sud-est. În rest găsim soare, atmosferă plăcută și temperaturi ridicate pentru luna octombrie.
La munte, joi rămânem cu vreme frumoasă, dar se răcorește puțin. Dimineață găsim ceață persistentă în zona depresionară.
Vineri avem soare, atmosferă plăcută și câțiva nori de vreme bună.
Iar sâmbătă se înseninează aproape peste tot. Noaptea însă vântul devine mai insistent în Munții Banatului.