Ziua de astăzi va fi la fel de plăcută ca cea de ieri în jumătatea estică, dar cu înnorări frecvente şi câţiva stropi în cea vestică.
Ziua de astăzi va fi destul de plăcută în jumătatea estică, dar cu înnorări frecvente şi câţiva stropi în cea vestică. Temperaturile vor fi de la 6 grade în depresiuni, la 12 grade în sud-vest.
În Dobrogea şi Bărăgan, găsim atmosferă însorită şi temperaturi mai modeste la malul mării. Peste noapte se înnorează şi e posibil să picure.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem vreme frumoasă pe timpul zilei, mulţi nori şi ceva ploi după lăsarea nopţii. Temperaturile se menţin în limitele normale şi ajung pe la 10…11 grade.
Şi în nordul Moldovei şi în Bucovina ne aşteaptă o zi plăcută, cu soare şi valori potrivite pentru mjilocul lunii martie. La noapte apar câţiva nori de ploaie şi aici, iar în zonele de munte s-ar putea să vină lapoviţă.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim atmosfera schimbătoare. Se adună norii din când în când, apar şi ceva condiţii de ploaie, iar maximele se opresc pe la 9…10 grade.
Se adună norii şi în ţinuturile vestice şi e posibil să lase doi, trei stropi. Zărim puţin şi soarele, vântul adie plăcut, iar temperaturile se menţin la valorile de ieri.
În Transilvania este frig dimineaţa, mai ales în depresiuni, dar temperaturile cresc de la o oră la alta şi ajung la 9…10 grade în vestul provinciei. Cerul va fi cam înnorat, s-ar putea să plouă, iar în zonele de munte se anunţa un pic de lapoviţă.
Norii se înmulţesc şi în zona Olteniei, dar ploile apar sporadic. Zărim şi soarele, iar la temperaturi nu prea sunt schimbări.
În ţinuturile sudice aşteptam vreme bună. E drept că apar ceva înnorări şi aici, dar şansele de ploaie cresc după lăsarea nopţii.
Vremea în următoarele 3 zile
Mâine, temperaturile mai urca puţin, dar norii se extind şi o să plouă trecător în vest, centru şi nord. Dimineaţa vin câţiva stropi şi prin sud-estul ţării, iar vântul prinde putere în vest şi la munte.
Sâmbătă avem vreme caldă, în special în sud şi est. În jumătatea nordică apar alte ploi, iar la munte lapoviţă. Maximele pot urca spre 19…20 grade în în Lunca Dunării.
Duminică se încălzeşte considerabil, aşa că vorbim despre vreme foarte caldă pentru acest moment al anului. Atmosferă va fi însorită, vântul destul de activ, iar temperaturile ajung la 22 de grade în sud şi vest.