Temperaturile vor fi mai mari decât cele obișnuite pentru luna august, iar ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei pe patru săptămâni, emise de Administrația Națională de Meteorologie.
Prognoza meteo 3 – 10 august 2020
Între 3 și 10 august, valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate, local, în sud, dar și ușor mai coborâte în centru, vest și nord-vest, potrivit meteorologilor.
Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice și în zona montană aferentă. Excepție vor face regiunile nord-estice, unde cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.
Vremea 10 – 17 august 2020
În perioada 10 – 17 august, temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice acestui interval.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general deficitare, mai ales în jumătatea vestică a țării. În regiunile sud-estice cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Prognoza meteo 17 – 24 august 2020
Între 17 și 24 august, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile, potrivit prognozei ANM.
Vremea 24 – 31 august 2020
În perioada 24 – 31 august, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice și vor fi apropiate de cele specifice acestui interval, în rest.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.