Vremea pe 13 februarie se va încadra în normalul perioadei. După o zi cu cod galben, prognoza meteo anunţă o reducere considerabilă a precipitaţiilor, care se vor mai înregistra doar local şi pentru scurtă durată. În Bucureşti, miercuri, vor fi 6 grade ziua.
Noaptea de marţi spre miercuri: Cerul va avea înnorări, dar aria precipitaţiilor va fi în restrângere. Va ninge în zonele montane, cu precădere în masivele sudice, iar pe arii restrânse în Transilvania şi în Moldova, în timp ce în Oltenia şi Muntenia treptat vor predomina ninsorile. În Dobrogea, trecător şi izolat, vor fi mai ales ploi. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -9 şi 1 grad.
Miercuri, vremea va fi specifică unei zile obişnuite de februarie din punct de vedere al valorilor termice. Ziua, temperaturile maxime vor fi între minus 2 şi 8 grade Celsius, iar, noaptea, minimele coboară între minus 12 şi minus 2 grade.