Joi se mai răcoreşte puţin, norii cuprind majoritatea zonelor şi aduc ceva ploi. Doar prin sud-estul țării avem timp frumos, iar maximele pleca de la 13 grade în Bucovina şi ajung pe la 23 de grade în Lunca Dunării.
În Dobrogea şi Bărăgan domină atmosfera cu soare, vântul devine mai insistent, iar temperaturile scad uşor faţă de ziua trecută. Chiar şi aşa va fi mult mai cald decât în mod obişnuit: după prânz se vor atinge 22, 23 de grade.
În Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim vreme caldă şi plăcută. Norii apar sporadic, însă temperaturile nu mai urcă la fel de mult ca miercuri, când s-au atins şi 24, 25 de grade. Joi, maximele se opresc pe la 20 de grade.
În nordul Moldovei şi în Bucovina se răcoreşte simţitor. Temperaturile pierd chiar şi 10 grade faţă de miercuri, dar încă avem valori peste limitele normale. O să plouă din când în când, zărim puţin şi soarele, iar prin Bucovina vor fi cel mult 13 grade.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş urmează o zi cam neplăcută, cu cer noros şi mai multe reprize de ploaie. Maximele se opresc pe la 15-16 grade, iar ploile continuă şi pe timpul nopţii.
Vreme închisă şi ploioasă găsim şi în ţinuturile vestice. Temperaturile însă rămân ridicate pentru o zi de noiembrie şi ajung pe la 16, 17 grade.
La fel va fi şi în Transilvania, atmosfera mohorâtă şi ploi frecvente. Vremea se pastreza caldă pentru acest moment al anului, iar vântul mai are unele răbufniri în zonele montane, în special la altitudini mari.
Nici prin Oltenia nu prea zărim soarele. O să plouă din când în când, iar cantităţile de apă ar putea depăşi 15 L/mp, mai cu seamă în vestul provinciei.
În schimb, în ţinuturile sudice va domina vremea frumoasă şi va fi mult mai cald decât în mod normal, deşi temperaturile pierd câteva grade faţă de ieri.